Raport: Criza economică este iminentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK

Aproximativ jumătate dintre companii cred că o recesiune este iminentă în următorii doi ani, iar 80% dintre companii sunt convinse că în 5 ani sau mai devreme vom asista la o nouă perioadă de recesiune, se arată în ultimul raport european al plăţilor, publicat joi de Intrum.

O nouă ediţie a Raportului European al Plăţilor prezintă tendinţele la nivel de plăţi şi cashflow pe care companiile din România le înregistrează.

Potrivit acestuia, foarte multe companii din România şi din Europa resimt presiunea de a accepta termene de plată mai lungi decât cele cu care se simt confortabil. Pentru a contracara plăţile întârziate, companiile trebuie să îşi asume responsabilitatea de a cere şi de a oferi termene de plată corecte. Termenul mediu de plată al unei facturi B2B, la nivel european, este de 34 zile. În România, termenul de plată în zona B2B este de 32,5 zile pe când în sectorul public este de 27,4 zile. Cele mai lungi termene de plată se întâlnesc în Spania (52 zile), Grecia (45 zile) sau UK (44 zile).

În ce priveşte România, 78% din companii văd plăţile întârziate ca o reală problemă în dezvoltarea afacerii, angajarea de nou personal şi venitul companiei, pe când la nivel european, doar 50% dintre companiile intervievate îşi pun problema plăţilor întârziate.

Cauzele principale pentru care plăţile se efectuează cu întârziere în sectorul B2B sunt ineficienţa administrativă din cadrul companiei, situaţia financiară precară a companiei sau plăţile întârziate intenţionat. 

Din ce în ce mai mulţi consumatori preferă să folosească metode de plată digitale pentru a efectua plăţi curente, aşa că 63% dintre reprezentanţii companiilor româneşti sunt de părere că în 2, 5 sau 10 ani se vor efectua strict tranzacţii fără numerar. Românii sunt printre cei mai încrezători europeni din acest punct de vedere, în topul clasamentului situându-se Grecia, cu 67%.

Economia Europei prezintă semne de slăbiciune iar, în anumite ţări, declinul economic este mai accentuat decât în altele. Managerii şi proprietarii de afaceri care au experimentat deja o criză economică încep să ia măsuri de precauţie, astfel încât un eventual declin economic să nu afecteze foarte mult activitatea companiei.

Întrebaţi despre o viitoare recesiune, 19% dintre companiile româneşti declară că sunt deja în recesiune, 28% dintre acestea prevăd un nou declin economic într-un an, 28% prevăd criza în doi ani, iar 20% dintre companii prognozează o nouă recesiune în următorii 3-5 ani. Cumulat, 80% dintre companiile intervievate prevăd o nouă criză economică în următorii 5 ani. 

Raportul European al Plăţilor este bazat pe un studiu care a fost desfăşurat simultan în 29 de ţări din Europa, în perioada 31 ianuarie – 5 aprilie 2019. În acest raport, Intrum a adunat informaţii de la 11,856 companii din întreaga Europă pentru a obţine informaţii relevante despre comportamentul de plată şi sănătatea financiară aferentă afacerilor europene. Rezultatele care au stat la baza ediţiei dedicate României au fost bazate pe răspunsuri din partea a 398 de companii locale, selecţionate aleator din punct de vedere al mărimii şi al industriei.

 “Educaţia financiară în sectorul business to business este din ce în ce mai importantă pentru o creştere sănătoasă. A previziona fluxul de numerar este o activitate cheie în orice companie şi stă la baza unei dezvoltări sustenabile. Cu ajutorul Raportului European al Plăţilor ne dorim să aducem în atenţia mediului de afaceri tendinţele financiare pe care companiile le observă în activitatea lor şi astfel, să se poata lua măsurile necesare.”, declară Cătălin Neagu, Managing Director Intrum România.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum