Rapiţa, de la uleiul vândut „pe cartelă” din butoaie insalubre pe vremea lui Ceauşescu la fabricile de procesare a biodieselului
0Considerată o plantă tehnică şi cunoscând aportul în conţinutul de ulei existent în boabe, rapiţa a avut parte de o expunere şi în timpul anilor 70-80, conţinutul de ulei de minim 40% făcând din această plantă un partener în hrănirea oamenilor la nivel naţional.
„La nivel comercial, prin uleiul de rapiţă, a fost dezavuată de populaţie, prin cultura existentă la acea oră în România. Pur şi simplu, populaţia considera uleiul de rapitâţă inferior, datorită lipsei de informaţii ce guverna la acea oră teritoriul României. În tot acest context, autorităţile de la acea oră au decis întrebuinţarea uleiului de rapiţă în amestec cu cel de floarea soarelui.
În anii 80’, renumiţi pentru penuria de alimente din România, din cauza politicilor de la cea oră, regăseam uleiul de rapiţă în amestec cu cel de floarea soarelui, în butoaiele insalubre de metal din care se distribuiau în amagazinele alimentare pe baza de cartelă. Fără a cunoaste baza mix-ului, deşi în mod declarat era 50%-50% cu uleiul de floarea soarelui, populaţia îl consuma fără a avea opţiuni”, a explicat pentru „Adevărul” Cezar Gheorghe, consultant CFRO şi Owner Romanian Agri Column
Cum erau păcăliţi fermierii că nu sunt bune boabele
După anii 2000, în jurul anilor 2006-2007, rapiţa a cunoscut un brusc reviriment datorită contextului internaţional ce a penetrat şi teritoriul României. Mai precis este vorba despre utilizarea sa în scopuri industriale. În acel moment, biodiesel-ul era o sursă nouă de energie care putea fi mixată cu combustibilul, o combinaţie de energie vegetală şi energie fosilă în proporţie de 95% fosil şi 5% vegetal, a adăugat specialistul.
„Agribusiness-ul local nu genera prea multa producţie de rapiţă, teama de înghet pe perioada iernii făcea ca fermierii să nu o includa în planul de culturi. Mai mult decât atât, într-un mod pe care chiar dacă nu este plăcut, trebuie amintit, cumpărătorii de rapiţă, în speţă exportatorii, speculau lipsa de informaţii şi cunoştinte specifice a fermierilor: standardul de achiziţie penaliza procentajul de boabe pătate şi decolorate din masa produsului, iar vânzarea către export se efectua cu ele incluse în masa de produs. În concluzie, fermierii erau penalizaţi cu 8-10%, în unele cazuri chiar mai mult, în timp ce cumpărătorii îşi încasau plăţile integral pentru acea diferenţă asa zis calitativă. Mai mult decât atât, piaţa fiind incipientă, compoziţia preţului, cererea şi oferta la nivel regional, erau necunoscute şi astfel un potenţial de venit pentru fermieri era total inaccesibil”, a precizat specialistul.
Interesul pentru biodiesel
Pe fondul acestei cereri venite pentru biodiesel, au început să apară primii muguri ai interesului corect şi transparent. „În acea vreme activam într-o filială locală a unui gigant din industria agribusiness-ului şi am iniţiat primul program de cultur specială aplicat rapiţei la nivel naţional. Program ce consta în finanţarea culturii de rapiţă cu seminte atent selecţionate, cu produse de producţia culturii adecvate şi preluarea în mod transparent a rezultatelor, adică a mărfurilor, cu preţuri aliniate în piaţa Europeană. Programul început în toamna lui 2006 a fost un success şi în curând modelul de business a fost implementat la nivel naţional şi de alte companii ce activau local sau filiale ale multinaţionalelor”, povesteşte Cezar Gheorghe.
Acesta a menţionat că genetica europeană a seminţelor a generat de la început o paletă de hibrizi conformi cu legislaţia europeană în domeniu. Spre exemplificare, Canada, cultiva Canola, ce este rapiţă modificată genetic. Scopul principal al folosirii de seminţe GMO este rezistenţa plantelor la boli şi eliminarea buruienilor din cultură. Australia, un jucîtor mare pe piaţa rapiţei foloseşte de asemenea tehnologia GMO Canola. Canola este doar un acronim al numelui CANADIAN OIL LOW ACID şi defineşte continul minim, aproape de zero, a acidului erucic, dăunator consumului uman.
Apar şi primele fabrici de prelucrare a biodieselului
Însă cererea fiind deosebit de mare şi în creştere, la nivel european s-a pus întrebarea legitimă şi corectă de altfel, cultivăm rapiţă pentru uz industrial sau pentru uz uman? O întrebare etică ce a generat controverse deosebite la acea vreme, gigantii din Agribusiness începând şi finalizând construcţia de unităţi de procesare pentru biodiesel pe tot teritoriul european, Germania, Olanda, Polonia.
În anii ce au urmat lui 2006, rapiţa a cunoscut o implementare în majoritatea planurilor de culturi la nivel naţional. Atracţia faţă de ea s-a amplificat odată cu alinierea comerţului la standardele europene în ceea ce priveşte normele de calitate şi stabilire a preţului. „Încet, încet, fermierii au aflat de Euronext, principalul barometru în stabilirea preţului la seminţele de rapiţă, standardul de calitate a fost acordat cu normele de export şi astfel tehnologia a pătruns datorită cererii în toate fermele româneşti ce practică cultura intensivă.
Mai mult decât atât, unităţi de procesare au început să ocupe un loc binemeritat la nivel naţional aducând valoare adăugată materiei prime, prin crearea locurilor de muncă şi a industriilor conexe.
Volumele de recolta au variat însă în România de-a lungul anilor, vremea fiind principalul factor de risc în alegerea fermierilor de a miza sau nu pe rapiţă. În speţă lipsa precipitaţiilor din toamnă asociată cu îngheţul din iarnă au făcut ca variaia de volume să fie una foarte mare, având ani în care USDA ne-a creditat cu 1.8 mil tone şi ani cu maxim 0.55 mil tone”, conchide Cezar Gheorghe.
Graficul producţiei de rapiţă în România începând din 2007