Ram Global, investiţii de 800 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvoltatorul imobiliar cu acţionariat israelian Ram Global Group intenţionează să investească între 700 şi 800 de milioane de euro pe piaţa rezidenţială autohtonă în următorii zece

Dezvoltatorul imobiliar cu acţionariat israelian Ram Global Group intenţionează să investească între 700 şi 800 de milioane de euro pe piaţa rezidenţială autohtonă în următorii zece ani. Finanţarea va fi făcută din împrumuturi bancare.

"Până la sfârşitul anului viitor vom începe lucrările de construcţie pentru cel mai mare ansamblu rezidenţial din Bucureşti", a declarat pentru "Adevărul" Moshe Charash (foto), partener şi director Ram Global Group.
Proiectul va fi construit pe un teren de 12 hectare cu deschidere la Splaiul Unirii.

Valoarea de piaţă a terenului este în prezent de aproximativ 100 de milioane de euro, potrivit reprezentantului companiei. Investiţia necesară acestei dezvoltări a fost estimantă la aproximativ 600 milioane de euro. Pe lângă blocurile de locuinţe, proiectul va cuprinde şi un imobil cu spaţii de birouri moderne. Targetul vizat de proiect va fi reprezentat de segmentul mediu plus.

Apartament cu două camere, 60.000 de euro

Compania a lansat recent un ansamblu rezidenţial în Capitală, ce va dispune de 1.260 de apartamente. Proiectul va fi construit în zona Titan pe un teren de 36.000 de metri pătraţi, evaluat de reprezentanţii companiei la 25 de milioane de euro. Casablanca Residence se adresează segmentului mediu de cumpărători şi va necesita investiţii de 160 milioane de euro.

Suprafaţa apartamentelor începe de la 53 de metri pătraţi pentru cele cu două camere, 82 metri pătraţi pentru cele cu trei camere, iar cel mai mic penthouse va avea o suprafaţă de 149 metri pătraţi, la care se adaugă terasa. Preţurile de vânzare încep de la 60.000 de euro plus TVA. "Avem multe proiecte la nivel mondial, dar piaţa românească reprezintă o prioritate pentru noi în acest moment", a spus Charash.

Acesta consideră că segmentul rezidenţial este cel mai sigur, motiv pentru care proiectele companiei fac parte din această categorie. Ram Global Group este prezentă pe piaţa locală de 12 ani şi a fost partener al grupului Neocity. Investiţiile companiei pe piaţa autohtonă de până acum se ridică la peste 160 milioane de euro. Dezvoltatorii activează la nivel mondial în Canada, Europa şi Israel. În România, Ram Global Group este prezent doar în Bucureşti şi Ploieşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete