Raiffeisen anunţă măsuri pentru cei care nu îşi pot plăti ratele la timp. Ce trebuie să ştie clienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile în care unii dintre angajatori au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea, iar alţii chiar să îşi trimită angajaţii în şomaj tehnic, şi Raiffeisen a decis să ia o serie de măsuri care să vină în sprijinul clienţilor săi.

Astfel, Raiffeisen Bank a luat o serie de măsuri atât pentru clienţii săi, cât şi pentru angajaţi, măsuri pe tgermen scurt care pot fi ajustate în funcţie de evoluţia situaţiei. 

  

Pentru clienţi: 

  

Clienţii sunt rugaţi să opteze pentru utilizarea aplicaţiilor de mobile şi online banking în această perioadă şi să nu facă vizite în agenţii decât dacă este strict necesar şi cu respectarea regulilor publicate de autorităţi privind distanţa faţă de alte persoane, precum şi numărul de persoane care să se afle într-o încăpere. 

  

Clienţii persoane fizice ai băncii care  au  credite în derulare au, majoritatea, posibilitatea prevăzută deja în contracte, de a opta pentru o amânare de până la 3 luni la plata ratelor.

În acelaşi timp, pentru clienţii care nu au o astfel de opţiune, dar au dificultăţi temporare la plată ratelor, vom găsi soluţii individualizate. Ambele categorii de clienţi sunt rugate să  sune la 0800800555 (de luni până vineri între 9.00-20.00). 

  

Colegii noştri din zonele de Corporate şi IMM discută cu clienţii perosane juridice să înţeleagă care este situaţia şi să găsim împreună soluţii pentru susţinerea activităţii acestora, cu prioritate a companiilor din industriile cele mai afectate pe termen scurt. În plus, banca acordă pentru clienţii săi,  persoane juridice, comision 0 pentru plăţile la POS-uri până la 30 aprilie, pentru a încuraja plăţile electronice la comercianţi, dat fiind că numerarul poate avea un risc mai ridicat de contaminare. 

  

Banca va discuta cu partenerii şi furnizorii săi pentru a reduce termenele de plată a produselor şi serviciilor livrate, tot în ideea de a-i ajuta în această perioadă. 

  

 Pentru angajaţi: 

  

Angajaţii din Administraţia Centrală sau agenţii care sunt într-una dintre categoriile de risc precizate de autorităţile medicale fie lucrează de acasă, dacă este posibil, sau nu lucrează, pentru că ne dorim să îi protejăm. Materiale sanitare au fost distribuite în toate unităţile şi clădirile băncii, de asemenea materiale de protecţie pentru personalul care lucrează cu publicul. 

  

A fost  schimbat deocamdată  programul în 11 agenţii ale băncii pentru că ele sunt situate  în mall-uri  sau centre comerciale aglomerate, iar acestea şi-au redus activitatea că măsură de prevenţie. 

  

  

Monitorizăm numărul de persoane din agenţii (angajaţi şi clienţi) şi vom luă măsuri astfel încât distanţă şi numărul de persoane prezente într-o încăpere să fie reduse. 

  

   

Anumite unităţi ale băncii, localităţile  care avem  multe, se  închide pe anumite perioade de timp, iar programul agenţiilor  fi actualizat zilnic pe site. 

  

 Toate informaţiile despre măsurile luate de Raiffeisen Bank în această perioadă le găsiţi pe site-ul www.raiffeisen.ro

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne