Racordarea la curent, gratuită pentru toţi românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Racordarea la reţeaua de energie electrică este gratuită pentru toţi românii, iar costurile vor fi recuperate prin tarifele de distribuţie, prevede o lege intrată recent în vigoare. Recent, şi racordarea la gaze a fost făcută gratuită.

Operatorii de distribuţie vor fi obligaţi, în cazul clienţilor casnici, să îi racordeze în termen de maximum 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire.

Cel mai important lucru este faptul că recuperarea costurilor de racordare, inclusiv proiectare, se va realiza într-o perioadă de 5 ani, prin tarifele de distribuţie. Mai precis, dacă un client nou al unei companii se va racorda gratuit, costul racordării sale va fi suportat ulterior de toţi clienţii acelei companii prin tarifele de distribuţie pe care le vor plăti în facturi.

Parlamentarii au considerat că această prevedere este „firească având în vedere că accesul la energie electrică poate fi considerat un bun de bază în lumea modernă”.

În octombrie, Autoritatea de Reglementare în Energie a decis că firmele din România se vor putea racorda gratuit la reţelele electrice, şi în acest caz, costurile urmând să fie suportate de firma de distribuţie, care le va introduce în facturi şi, deci, vor fi suportate de toţi consumatorii.

La începutul lunii octombrie, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un ordin care prevede că racordarea la reţeaua de gaze naturale va fi gratuită pentru toţi consumatorii casnici. Ordinul prevede că operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale va suporta costurile necesare racordării la gaze pentru solicitanţii din categoria viitori clienţi casnici şi noncasnici, adică şi persoane fizice, dar şi firme. „Adevărul” avertiza la acel moment că „gratuitatea” racordării nu va costa chiar nimic. Asta pentru că operatorul care a suportat costurile racordării la gaze îşi va putea recupera ulterior banii prin tarifele de distribuţie.

Tariful de distribuţie este o componentă din factura finală la gaze şi este stabilit la intervale regulate de către ANRE. Aşadar, tariful de distribuţie are un impact direct asupra preţului pe care îl plătim pentru a beneficia de gaze. Aşadar, ce se va întâmpla este că atunci când un consumator sau mai mulţi vor cere operatorului să îi extindă reţeaua până la poartă, costul acestei lucrări se va duce în tariful de distribuţie al acelui operator, care se va majora. Cine va plăti acel tarif mai mare? Toţi abonaţii acelui operator.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie