Rabla pentru electrocasnice se extinde şi pentru alte produse, beneficiind de fonduri duble faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul Rabla pentru electrocansice se va extinde în acest an şi pentru alte produse, fondurile fiind dublate faţă de anul trecut ca urmare a numărului mare de cereri, a declarat ministrul Mediului, Gabriela Gavrilescu.

„Deja este extins ghidul de finanţare pentru televizoare, pentru maşini de spălat vase. Vrem să extindem acest proiect, Rabla pentru electrocasnice, şi pentru instituţiile statului. Am constatat în instituţia pe care o conduc că am reuşit să scot peste 11.000 de kg de DEE-uri din subsolul Ministerului Mediului. Erau acolo calculatoare de zeci de ani, televizoare, tot felul de carcase şi aşa mai departe. 

Deci, peste tot există astfel de deşeuri şi îmi doresc ca în felul acesta să ajutăm autorităţile locale, instituţiile statului, să îşi cumpere echipamente noi, care nu consumă energie multă, care ocupă spaţiu puţin, care sunt şi din punct de vedere estetic plăcute ochiului, deci din toate punctele de vedere să avem câştig.

Pentru instituţii publice încă nu am gândit ghidul de finanţare, nu vă pot spune exact ce elemente vom lansa, acum lucrăm la el, dar întâi lansăm ghidul pentru persoane fizice. Anul acesta am dublat suma faţă de bugetul anului trecut, când în trei zile s-au folosi toţi banii”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

Anul trecut au fost incluse maşini de spălat rufe,  frigidere şi aparate de aer condiţionat

În toamna anului trecut, ministrul afirma că Rabla pentru electrocasnice va cuprinde 3 tipuri de echipamente, maşini de spălat rufe,  frigidere şi aparate de aer condiţionat, pentru că sunt cele mai prezente în casele românilor, sunt cele mai mari consumatoare de energie şi sunt echipamentele de care oamenii se debarasează cel mai greu. 

„În funcţie de interesul manifestat pentru program, acesta va putea fi completat şi cu alte tipuri de echipamente”, a adăugat ministrul Graţiela Gavrilescu.

Pentru anul trecut, valoarea voucherelor a fost stabilită după cum urmează:

• 200 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;

• 300 lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;

• 300 lei pentru aparate de aer condiţionat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/A++);

• 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++;

• 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.   

Pentru a beneficia de finanţare, după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial, cetăţenii doritori trebuie să acceseze aplicaţia electronică de pe website-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu şi să urmeze paşii de înscriere în program, până la completarea cu succes a acestora.

Ulterior, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit. Suma finanţată se scade de către comerciant din valoarea totală a facturii echipamentelor achiziţionate prin program (TVA inclus), iar diferenţa va fi suportată de către persoana fizică, din surse financiare proprii.

Finanţarea vine în schimbul predării unui echipament vechi 

"Este important de precizat că persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui echipament eligibil, în schimbul predării unui echipament uzat vechi echivalent. Schimbul se face în sistem 1:1.

Cetăţenii pot achiziţiona mai multe echipamente în schimbul predării unui număr echivalent de echipamente uzate vechi, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie.

La momentul predării echipamentului nou-achiziţionat, comerciantul va ridica echipamentul vechi, cedat în schimbul voucherului de finanţare", se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului. 

Comercianţii care doresc să participe în Program şi care îndeplinesc criteriile incluse în ghid se pot înscrie prin depunerea dosarului de validare electronică, după publicarea Ordinului de ministru şi demararea sesiunii de înscriere în vederea validării comercianţilor.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”