Proiectul „sticle și borcane”, amânat încă un an. Cum va funcționa sistemul garanție returnare

0
0
Publicat:

Implementarea proiectului „sticle şi borcane”, iniţiat de Ministerul Mediului încă din 2017, pus şi retras din dezbaterea publică, modificat şi trimis pe circuitul de avizare, a fost din nou amânată.

Abia din 30 noiembrie 2023 ar putea funcționa sistemul de garanție returnare

Sistemul Garanţie-Returnare priveşte reciclarea ambalajelor de plastic, metal sau sticlă, consumatorul urmând să plătească o garanţie de 0,50 RON atunci când va cumpăra o băutură de la un comerciant. După golirea ambalajului, pentru a putea recupera garanţia, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial. Sistemul vizează ambalajele primare de unică folosinţă: sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1L şi 3L.

Hotărârea de Guvern privind instituirea sistemului de garanţie-returnare (SGR) ar fi trebuit să fie publicată încă din noiembrie 2020 în Monitorul Oficial, termenul pentru finalizarea legislaţiei terţiare fiind de 45 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ.

Hotărârea a fost publicată în MO într-un final, la 5 octombrie 2022, însă termenul de punere în aplicare este… 30 noiembrie 2023.

Tot de la această dată va intra în vigoare și interdicția de a introduce pe piața națională produse ambalate în ambalajele SGR dacă producătorii nu sunt înregistrați în SGR, dar și introducerea pe piață produselor ambalate în ambalajele SGR care nu au inscripția conform HG nr. 1075/2021 (excepție fac stocurile, care vor putea fi introduse pe piață cel târziu la finele anului 2024). Însă termenul din 30 noiembrie 2023 va putea fi amânat, cum prevede chiar recenta HG, la solicitarea administratorului SGR.

Pe de ală parte, producătorilor și comercianților li s-a stabilit un alt termen pentru înregistrarea în SGR - cu cel puțin 150 de zile înainte de intrarea în vigoare a mecanismului (3 iulie 2023). Până acum, HG 1074 prevedea un termen de 90 de zile de la data publicării pe pagina de internet a autorității publice centrale pentru protecția mediului a anunțului privind desemnarea administratorului SGR.

Administrator de sistem va fi RetuRO

Consumatorii vor putea returna ambalajele din PET, sticlă și metal abia peste un an, începând din 30 noiembrie 2023, când în România va începe să funcționeze sistemul de Garanție - Returnare, anunță RetuRO Sistem Garanție Returnare SA, care se ocupă de implementarea programului.

Astfel, la cumpărarea unei băuturi din categorii precum apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase de la un comerciant, consumatorii vor plăti o garanție de 0,50 lei care va fi recuperată odată cu returnarea ambalajului.

Administrarea implementării sistemului de garanție-returnare se face de către RetuRO Sistem Garanție Returnare SA, care a fost desemnat în acest sens la 24 august 2022.

Compania a început să facă primii pași pentru implementarea operațională a sistemului în România, fiind în etapa de definitivare a proceselor administrative, de recrutare a personalului administrativ cheie, dar și de obținere a finanțării necesare implementării SGR la nivel național.

Cum va funcționa sistemul de garanție returnare (SGR)

În cursul lunii octombrie urmează să fie lansat site-ul RetuRO, care va include procedura de înregistrare pentru producători și comercianți - pentru care legea prevede participarea obligatorie la SGR – aceștia se vor putea înregistra în sistem, conform actului normativ până la sfârșitul lunii ianuarie 2023.

RetuRO va colabora cu producătorii și comercianții pentru a-i ajuta să își înțeleagă obligațiile, oferindu-le sprijin pentru a se pregăti în vederea lansării SGR. În perioada următoare, compania va veni cu mai multe informații către producători și comercianți, cu pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru înregistrarea în sistem.

În perioada următoare trebuie construită o întreagă infrastructură în spatele sistemului care să permită colectarea ambalajelor returnate de consumator la comercianți, numărarea acestora, compactarea, trimiterea către reciclare, activități care se vor desfășura în centrele de sortare și de numărare pe care urmează să le construim în cadrul RetuRO”, declară Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu, asociație acționar al companiei RetuRO.

În perioada de tranziție vor exista ambalaje cu și fără etichetă SGR pe rafturile magazinelor, însă, începând cu data intrării în funcțiune a SGR, nu se vor mai putea introduce pe piață produse neinscripționate SGR, cu excepția celor care se află în stocul producătorilor și ale comercianților, acestea putând fi comercializate până la data de 31 decembrie 2024.

Circa 100.000 de centre la nivel național

Organizarea centrelor de colectare a ambalajelor de la consumatori rămâne în sarcina comercianților și se estimează un număr de aproximativ 100.000 de astfel de centre, distribuite în mediul rural și urban, indiferent de mărimea magazinului.

Comercianții vor organiza puncte de returnare în cadrul magazinului, pentru colectarea ambalajelor manuală sau prin aparate de tip RVM, având și posibilitatea, îndeosebi pentru comercianții cu suprafete de vânzare sub 200 mp, să organizeze puncte de returnare în asociere cu unitățile administrativ-teritoriale pe a caror rază teritorială își desfășoară activitatea. Dorim să asigurăm consumatorilor finali o cale cât mai facilă pentru recuperarea garanției plătite de aceștia la achiziționarea produselor care intră sub incidența SGR”, a afirmat Maria Maxim, Președinte al Asociației Retailerilor pentru Mediu, asociație acționar al companiei RetuRO.

Pentru funcționarea eficientă a sistemului este nevoie de construcția a cinci centre la nivel național, unde se vor asigura contabilizarea, sortarea și pregătirea pentru reciclare a ambalajelor. În paralel, se va dezvolta și implementa infrastructura IT necesară, inclusiv dezvoltarea unui program software complex care să stocheze și să gestioneze bazele de date.

Presiunea timpului este mare pentru toate etapele de implementare și pentru toate părțile implicate. Ne propunem să lansăm un sistem perfect funcțional încă din prima zi, ușor de înțeles și accesibil tuturor. După cum am mai amintit, România are particularități de care trebuie să ținem cont (suprafață geografică, caracteristicile demografice etc.) față de alte țări care au reușit să implementeze sistemul”, a declarat Alice Nichita, Președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, asociație acționar al companiei RetuRO.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost creat de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu, și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu.

Sistemul de garanție-returnare reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 lei atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Scopul acestui sistem este de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european.

Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu sunt asociații înființate special pentru a asigura implementarea, gestionarea, operarea și finanțarea sistemului de garanție-returnare (SGR) în România, ca acționari în cadrul RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO