Proiectul SMR va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică

0
Publicat:

Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică, a declarat directorul general al societăţii Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, după vizita efectuată la sediul Doosan Enerbility din Changwon, Coreea de Sud, în cadrul delegaţiei conduse de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Foto: Nuclearelectrica

Potrivit unui comunicat al companiei, vizita la Doosan Enerbility a avut drept scop de a cerceta capacităţile avansate de producţie SMR ale Doosan. De asemenea, aceasta a avut în vedere dezvoltarea relaţiilor bilaterale de colaborare şi schimb tehnologic între România şi partenerii săi strategici. În această vizită s-au efectuat tururi ale atelierelor de forjare şi nucleare şi s-au trecut în revistă instalaţiile vitale pentru producţia SMR.

„Proiectul SMR din România va beneficia de cel mai înalt nivel de securitate nucleară şi robusteţe tehnologică. Doosan Enerbility, cu experienţa să recunoscută la nivel internaţional în producţia de echipamente nucleare şi progrese în tehnologiile SMR, vă contribui semnificativ la asigurarea faptului că, până la sfârşitul anilor 2030, România vă deveni un punct de referinţă în implementarea tehnologiilor nucleare avansate şi a proiectelor eficiente de energie curată pe termen lung”, a declarat Cosmin Ghiţă.

El a subliniat, de asemenea, beneficiile colaborării pentru industriile nucleare din România şi Coreea, inclusiv accelerarea cooperării şi dezvoltarea lanţului valoric.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, de luni până miercuri, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care l-a însoţit pe preşedintele României la Seoul au făcut parte şi membri ai Guvernului României - ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, secretarul de stat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, dar şi reprezentanţi ai Societăţii Naţionale Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica este compania naţională de energie electrică, termică şi combustibil nuclear din România, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013.

Sucursala CNE Cernavodă (CNE) operează două unităţi nucleare CANDU, fiind două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica joacă un rol major la nivel naţional, contribuind cu peste 20% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% din producţia totală de energie fără CO2 din România. 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi