Proiect: Nuclearelectrica să se aprovizioneze doar cu combustibil nuclear produs în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scopul proiectului ar fi păstrarea în viaţă, inclusiv prin subvenţii şi investiţii de stat, a activităţii de extracţie şi prelucrare a minereului de uraniu din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), controlată integral de Ministerul Energiei.

Un proiect de lege iniţiat de Iulian Iancu, şeful Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor prevede ca Nuclearelectrica, compania de stat care operează centrala nucleară de la Cernavodă, să se aprovizioneze doar cu combustibil nuclear produs în România, pe cât posibil numai pe baza producţiei interne de materie primă rezultată din exploatarea, prelucrarea şi rafinarea zăcămintelor autohtone de uraniu, scrie profit.ro. 

Astfel, draftul de act normativ îşi propune să asigure menţinerea ciclului nuclear integrat al României, potrivit iniţiatorului. 

Centrala de la Cernavodă se alimentează în prezent exclusiv cu bare de uraniu produse la fabrica de profil de la Mioveni, sucursală a Nuclearelectrica. 

Materia primă din care este realizat combustibilul nuclear, respectiv octoxidul de uraniu şi ulterior pulberea sinterizabilă de dioxid de uraniu, este produsă în România de către CNU, la uzina de la Feldioara. CNU extrage şi minereu de uraniu, din minele Crucea şi Botuşana. 

De la finalul anului 2015, însă, Nuclearelectrica a cumpărat pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu în special din import, de la compania canadiană Cameco, după ce Curtea de Conturi a obligat CNU să majoreze cu 76% preţul de vânzare practicat în raport cu Nuclearelectrica. Acest fapt a determinat operatorul centralei de la Cernavodă să rezilieze contractul de furnizare semnat în 2014, ceea ce a creat probleme financiare grave celor de la CNU. De asemenea, din cauza lipsei alocărilor bugetare în acest scop în cadrul Ministerul de Interne, CNU a întrerupt o bună perioadă de timp livrarea de octoxid de uraniu pentru stocurile constituite la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026