Proiect. Cîţu vrea să îl scoată pe Teodorovici în afara şedinţelor CA al BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PNL Florin Cîţu a propus un proiect de lege pentru modificarea legii de funcţionare a Băncii Naţionale (BNR), prin care elimină posibilitatea ca ministrul Finanţelor Publice şi un secretar de stat din minister să participe la şedinţele Consiliului de Administraţie al BNR.

Astfel, potrivit propunerii legislative înregistrate luni la Senat, este abrogat alineatul (10) din articolul 33 al Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, scrie Mediafax. Măsura cuprinsă în proiectul de lege este una dintre modificările şi completările propuse de senatorul Florin Cîţu pentru legea de funcţionare a BNR.

El arată în expunerea de motive că proiectul de lege are în vedere „soluţionarea aspectelor de neconformitate cu Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, sesizate în Rapoartele de Convergenţă ale Băncii Centrale Europene (BCE) şi ale Comisiei Europene din anul 2018, precum şi în scopul elaborării noului cadru de funcţionare a BNR anterior intrării în zona euro”.

Totodată, propunerea legislativă mai adaugă o prevedere prin care membrii CA şi salariaţii cu funcţii de conducere ai BNR care se regăsesc în regimul incompatibilităţii şi conflictelor de interese pot fi demişi doar dacă Parlamentul constată că aceştia încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sau dacă se fac vinovaţi de abateri grave.

În acelaşi timp, proiectul de act normativ abrogă alineatul (4) din articolul 52, prin care BNR poate utiliza informaţiile primite, de natura secretului profesional, numai în următoarele situaţii: „a) verificarea îndeplinirii condiţiilor referitoare la constituirea instituţiilor de credit; b) supravegherea, la nivel individual şi consolidat, a activităţii instituţiilor de credit, în special a lichidităţii, solvabilităţii, expunerilor mari, procedurilor administrative şi contabile şi a mecanismelor de control intern ale acestora; c) aplicarea de sancţiuni; d) contestarea de către instituţiile de credit a actelor administrative emise de Banca Naţională a României; e) derularea unor proceduri judiciare iniţiate în baza art. 83 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare”.

Propunerea legislativă este înregistrată pentru dezbatere la Senat, prim for sesizat. Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă