Programul de guvernare: Companiile cu pierderi mari vor fi închise; salariile din ANCOM și ASF vor fi limitate; sunt eliminate sporurile aberante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de guvernare 2025-2028 prevede, printre altele limitarea salariilor din ANCOM și ASF și eliminarea sporurilor aberante din administraţia publică, dar şi închiderea companiilor care au piederi mari.

Companiile cu pierderi mari vor fi închise. Foto arhivă

„România are un aparat administrativ supradimensionat, fragmentat şi, adesea, nefuncţional”, se arată în programul de guvernare, care precizează că acest lucru „nu este doar ineficient, este şi costisitor”.

Vom începe cu administrația centrală. Aici vor avea loc fuziuni, comasări, desființări și reduceri de personal de cel puțin 20%. Vom elimina sporurile aberante, vom aplica o grilă de salarizare unitară și vom introduce criterii clare de performanță. Fiecare minister și agenție va fi supusă unui proces periodic de evaluare”, se menționează în document.

Potrivit acestuia, în administrația locală se vor introduce scheme de personal maximale și alocări bugetare in funcție de performanță. Autorizațiile de construire, colectarea impozitelor, raportarea corectă a populației - toate vor deveni criterii de alocare fonduri de la bugetul central.

Poliția locală va fi „regândită și dimensionată în raport cu populația”

Conform principiului - Resurse umane și logistice dimensionate eficient și utilizate la comun.

Un exemplu este Poliția locală, care „va fi regândită și dimensionată în raport cu populația și într-o colaborare pentru partajare resurse cu Poliția Română.

Reforma companiilor de stat este esențială. „Vom elimina consiliile de administrație supradimensionate, vom reduce drastic posturile politizate și vom închide companiile cu pierderi cronice. Cele profitabile vor contribui la buget, nu vor alimenta sinecuri. Vom lista rnai multe companii la bursă și vom introduce audituri de active reale pentru a le putea valorifica oferindu-le administrațiilor locale sau investitorilor care pot produce valoare adăugată cu acestora”, se menționează în programul de guvernare.

Salarii limitate și reduceri de personal la ANCOM și ASF

Pe de altă parte, programul de guvernare prevede modificarea legilor de funcționare ale autorităților autofinanțate (ANCOM, ASF etc.), plafonând salariile și reducând personalul de suport.

lar în educație, va introduce o normă didactică realistă, corelată cu performanța și va regândi sistemul de burse, concomitent cu creșterea performanței școlare.

„Aceasta este direcția pe care ne-o asumăm prin programul de guvernare: un stat cu un echilibru bugetar, care asumă reformele necesare și care acționează dupa reguli clare și criterii de performanță obiective”, arată documentul.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă