Programul „Casa Verde Plus“. Câţi bani va aloca statul în acest an pentru dotarea clădirilor cu sisteme ecologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul „Casa verde“ va fi revigorat în 2016, prin lansarea unei linii de finanţare de 150 de milioane de lei, dedicată conceptului „Casa verde plus“, a anunţat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, la deschiderea expoziţiei Romenvirotec.

„După cinci ani, reluăm «Casa verde» în 2016 şi, pe lângă sistemele de încălzire care utilizează energie regenerabilă, vom finanţa şi investiţii care utilizează materiale pentru izolaţie, cum ar fi cânepa, lâna sau piatra bazaltică, sisteme de acoperişuri, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi sisteme de iluminat ecologice“, a spus ministrul Mediului.

Programul „Casa Verde Plus“. Cine va beneficia de finanţări

Beneficiarii acestui program vor fi persoanele fizice, asociaţiile de locatari, instituţiile publice, şcoli, spitale, universităţi.

„Acest program integrat, căruia eu îi spun «Casa verde plus», va avea un buget total de 150 de milioane de lei.
Pentru înlocuirea sistemelor de încălzire vor fi alocate 95 de milioane de lei, iar pentru aceste elemente noi, de acoperişuri, izolaţie, în jur de 45 de milioane de lei“, a afirmat Paşca Palmer.

Programul „Casa Verde Plus“. Se dau bani şi pentru contractele vechi

În plus, sunt alocate în jur de 44 de milioane de lei pentru finanţarea şi finalizarea contractelor semnate în baza vechiului program „Casa verde“.

„«Casa verde» clasică, să-i spunem aşa, care a existat şi în anul 2011, finanţa instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoanele fizice şi juridice. Există încă o serie de contracte semnate la vremea respectivă şi pot să vă spun că sunt alocate în jur de 44 de milioane de lei pentru finanţarea şi finalizarea acestor contracte“, a spus ministrul.

Cristiana Paşca Palmer a subliniat că relansarea programului „Casa verde“ va stimula şi creşterea afacerilor în sectorul materialelor de construcţii ecologice.

Programul „Casa Verde Plus“. Când vor apărea ghidurile de finanţare

Ghidurile dedicate noului program „Casa verde plus“ vor fi definitivate la jumătatea lunii mai, potrivit ministrului Mediului.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs al Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, estimându-se venituri totale de 836,4 milioane de lei şi cheltuieli de 838,6 milioane de lei, deficitul de 2,2 milioane de lei urmând a fi acoperit din excedentul anilor anteriori.

Printre programele ce urmează să fie finanţate din Fondul pentru Mediu se numără Programul „Casa Verde“ privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă.

Se estimează că în jur de 15.500 de persoane fizice vor beneficia de finanţare.

„Programul «Casa Verde» este completat de «Casa Verde Plus», pentru care au fost alocate 45 de milioane de lei, din care vor fi finanţate materiale ecologice, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi altele“, a informat Executivul.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor