Prognoză: Lucrările agricole se vor putea desfăşura în bune condiţii pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările agricole specifice de sezon se vor desfăşura în bune condiţii, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului, acestea fiind sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii, potrivit prognozei agrometeorologice valabilă pentru intervalul 4-10 aprilie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres.ro.

În perioada menţionată va predomina un regim termic al aerului mai scăzut decât în mod normal, în majoritatea regiunilor agricole, iar maximele aerului se vor încadra între 3 şi 14 grade Celsius. De asemenea, temperaturile minime vor oscila între—6 şi 5 grade Celsius, la nivelul întregii ţări, potrivit sursei citate.

La nivelul solului agricol, la adâncimea de 5 cm, temperatura medie diurnă va prezenta valori cuprinse între 3 şi 12 grade Celsius, limite optime continuării însămânţărilor de primăvară, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-răsărire) la culturile înfiinţate până în prezent, îndeosebi în zonele de câmpie.

Ploaie, lapoviţă şi chiar ninsoare în nordul şi centrul ţării

În plus, meteorologii estimează precipitaţii sub formă de ploi locale, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), îndeosebi în zonele centrale, nordice şi nord-vestice, însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toată ţara.

Din punct de vedere agrometeorologic, specialiştii ANM menţionează că rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în majoritatea zonelor de cultură ale ţării. Deficite moderate de apă în sol se vor menţine în nordul Moldovei, centrul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureşului, nord-vestul şi sudul Crişanei, local în estul şi vestul Banatului.

Secetă pedologică moderată în Maramureş, Crişana, Banat, sudul-vestul Transilvaniei şi nordul Moldovei

În stratul de sol 0-20 cm (ogor), conţinutul de apă va înregistra valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a teritoriului agricol, în timp ce în vestul Maramureşului, centrul şi sud-vestul Transilvaniei, nordul Moldovei, nord-vestul şi sudul Crişanei, izolat în estul şi vestul Banatului se va semnala seceta pedologică moderată.

Procesele de creştere şi dezvoltare ale culturilor agricole se vor derula, în general, normal în majoritatea zonelor de cultură şi uşor mai lent în zonele depresionare. 

Astfel, la culturile de orz şi grâu de toamnă se vor înregistra, în continuare, fazele de răsărire, formarea frunzei a treia, înfrăţire (30-100%) şi alungirea paiului (10-30%). Sub aspect fenologic, cultura de rapiţă va parcurge fazele de înfrunzire (7-13 frunze) şi alungire a tulpinii (10-50%), iar izolat în zonele de câmpie va fi posibilă apariţia inflorescenţelor (10-30%).

Pomii nu vor înflori în depresiuni

La speciile pomicole (cais, piersic, vişin) se va continua înmugurirea şi dezmugurirea, în aproape toate plantaţiile, iar la viţa-de-vie, izolat, în depresiuni, se va continua starea de repaus vegetativ.

Lucrările agricole specifice (pregătirea patului germinativ, semănat, fertilizări, erbicidări, tratamente fito-sanitare etc.) se vor desfăşura în bune condiţii, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului, acestea fiind sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.

Specialiştii ANM recomandă pentru intervalul de prognoză 4-10 aprilie: pregătirea patului germinativ şi continuarea însămânţărilor de primăvară pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului, fertilizarea fazială a semănăturilor de toamnă cu îngrăşăminte minerale şi foliare (azotat de amoniu, complexe-NPK), verificarea vigurozităţii plantelor la speciile de toamnă (orz, grâu, rapiţă) şi controlul evoluţiei mugurilor de rod şi a coardelor la viţa-de-vie.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța