Profitul net al Dacia a crescut anul trecut cu peste 20%, vânzările producătorului auto s-au majorat cu mai puţin de 2%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul auto Dacia a înregistrat anul trecut un profit net de 447,9 milioane de lei (100 de milioane de euro), în creştere cu 20,5% faţă de 2014, pe fondul unui uşor avans al afacerilor, Dacia raportând vânzări mai mari de piese, în timp ce livrările de maşini au stagnat, arată raportul anual detaliat, publicat de companie.

Datele arată că Dacia a înregistat o cifră de afaceri de 19,2 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro) în 2015, în creştere cu 1,8% faţă de nivelul atins în 2014, de 18,8 miliarde de lei. Veniturile totale ale producătorului auto au fost de 19,4 miliarde de lei în 2015, cu 2% peste nivelul din anul precedent, în timp ce cheltuielile companiei au avansat într-un ritm mai temperat, cu 1,5% până la 18,9 miliarde de lei. 

Dacia a înregistrat în 2015 o scădere cu 3,4% a livrărilor de kituri CKD,  până la o valoare de 6,045 miliarde de lei. Kiturile sunt livrate uzinelor care asamblează modele Dacia în alte state, în principal în Maroc.

Vânzările auto au crescut nesemnificativ, cu 0,45% faţă de 2014, avansul fiind generat exclusiv de cererea mai mare din România.

„Vânzările totale de autovehicule Dacia s-au ridicat în anul 2015 la 339.179 unităţi, în creştere cu 362 unităţi comparativ cu anul 2014. (...) Comparativ cu vânzările de vehicule pe piaţa externă, care au înregistrat o uşoară diminuare de 2,12%, vânzările de vehicule la intern au înregistrat o creştere semnificativă, de 25,5%“, se precizează în raportul consiliului de administraţie al Dacia. 

Dacia a vândut anul trecut 169.455 de maşini Duster II, cu 7% mai multe comparativ cu anul anterior, 70.225 de unităţi Logan II (-9,3%), 40.610 maşini Logan MCV II (-4,7%), 34.719 de unităţi Sandero II Stepway (+43,4%), 23.304 unităţi Sandero II (+14,7%) şi 866 de unităţi Duster I. 

Segmentul cu cea mai mare creştere a vânzărilor în 2015 pentru Dacia a fost cel al pieselor. Producătorul auto a anunţat vânzări de piese de schimb în valoare de 565 de milioane de lei în 2015, în creştere cu 8% faţă de 2014, şi vânzări de piese mecanice de 1,49 miliarde de lei, mai mari cu 52%.

În 2015, vânzările de maşini ale Dacia s-au ridicat la 10,3 miliarde lei şi au reprezentat 53,6% din cifra de afaceri, restul provenind din livrările de kituri şi de piese. 

În primele luni din 2016, înmatriculările de autoturisme Dacia la nivelul Uniunii Europene, principala piaţă a producătorului auto, au urcat cu 4,4%, la 99.636 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 2,6%, în scădere de la 2,7%, potrivit datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA