Profitul Digi a crescut de peste cinci ori anul trecut, la 61,7 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizorul de servicii de telecomunicaţii Digi Communications NV, care activează pe pieţele din România şi Ungaria, a raportat pentru anul trecut un profit net de 61,7 milioane de euro, de peste cinci ori mai mare decât în anul anterior, potrivit raportului financiar publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În 2016, compania a raportat un profit net total de 11,78 milioane de euro.

În 2017, compania a înregistrat o creştere semnificativă a veniturilor. „În anul incheiat la 31 decembrie 2017, am înregistrat venituri de 916,5 milioane euro (crestere cu 8,8% comparativ cu anul trecut) şi EBITDA ajustată de 287,5 milioane de euro (creştere cu 9,2% comparativ cu anul trecut). La sfârşitul anului am obţinut un total de RGU la nivelul Grupului de 13,3 milioane (creştere cu 7% comparativ cu anul trecut), cea mai mare creştere fiind înregistrată la RGU aferent serviciilor mobile, care au fost în total de 4,5 milioane la sfârşitul anului (creştere cu 14% comparativ cu anul trecut)”, a declarat directorul general al companiei, Serghei Bulgac, în cadrul raportului citat de News.ro.

Datorii totale nete consolidate au ajuns, la finalul anului trecut, la 762,9 milioane euro, în creştere uşoară faţă de sfârşitul anului anterior, când acestea erau 757,9 milioane euro.

„Datoria totală este reprezentată de credite şi împrumuturi purtătoare de dobândă (pe termen lung), credite şi împrumuturi purtătoare de dobândă (curente), datorii financiare din instrumente derivate şi alte datorii pe termen lung şi exclude dobânda preliminată”, se arată în raport.

Anul trecut, compania a raportat costuri nete de finanţare de 36,1 milioane euro, comparativ cu 56,2 milioane euro în anul încheiat la 31 decembrie 2016, o scădere de 35,7%.

„Cheltuielile cu dobânzile au descrescut în anul încheiat la 31 decembrie 2017 comparativ cu anul precedent în principal datorită ratei de dobândă mai mică a emisiunii de obligaţiuni din 2016 în valoare de 350 milioane euro (rata dobândă 5%) comparativ cu emisiunea de obligaţiuni anterioară din 2013 în valoare de 450 milioane euro (rata dobândă 7,5%)”, se arată în raport.

În 2017, Digi a înregistrat costuri legate de oferta publică de listare iniţială (IPO) în valoare de 2,6 milioane euro, din care 2,4 milioane euro s-au recuperat de la acţionarii vânzători în cadrul IPO-ului din mai 2017.

În 16 mai, acţiunile DIGI Communications, simbol bursier (DIGI), au intrat la tranzacţionare pe BVB, în urma finalizării celei mai mari oferte publice iniţiale (IPO) derulată de o companie privată pe piaţa de capital românească. Preţul acţiunilor în cadrul ofertei a fost de 40 lei pe acţiune, la acest preţ, valoarea ofertei fiind de peste 944 milioane lei (207 milioane euro).

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!