Profitul BRD a crescut de aproape cinci ori, în primul trimestru, la 307 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BRD - Groupe Société Générale, a treia bancă din România după valoarea activelor, a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 307 milioane lei, în creştere de aproape cinci ori faţă de primele trei luni ale anului trecut.

Prin comparaţie, în primul trimestru al anului trecut, profitul băncii a fost de 73 milioane de lei.

Profitul băncii din România a reprezentat 93% din profitul total al grupului BRD, care s-a ridicat în primele trei luni la 330 milioane de lei, de asemenea o majorare de aproape cinci ori faţă de trimestrul I 2016, când a fost de 63 milioane de lei.

În plus, veniturile operaţionale au crescut cu 0,4%, până la 650,12 milioane lei. În schimb, valoarea activelor a scăzut cu 1%, până la 51,36 miliarde lei.

Soldul creditelor nete ale grupului BRD a atins 28,7 miliarde lei, cu 3,5% mai mare în comparaţie cu sfârşitul lunii martie 2016, în contextul în care soldul creditelor nete acordate marilor clienţi corporativi a fost mai mare cu 4,9%. Volumul depozitelor clienţilor a crescut pe ambele segmente, atât retail, cât şi non retail, atingând 41,4 miliarde lei, în creştere cu 6,7% faţă de sfârşitul lunii martie 2016.

„În contextul unui mediu dominat de rate scăzute de dobândă, depunerile în conturi curente au crescut, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Creşterea depozitelor pe segmentul retail a atins 9,5% faţă de sfârşitul lunii martie 2016 (din care conturile curente au crescut cu 30%) în timp ce creşterea depozitelor pe segmentul non retail a fost de 2,3% faţă de sfârşitul lunii martie 2016 (din care conturile curente au crescut cu 5,1%). Indicatorul credite nete/depozite a fost de 69,2% la sfârşitul lunii martie 2017”, se arată în raportul financiar.

Totodată, la nivel de grup, rata creditelor neperformante a scăzut la 10,3% la sfârşitul lunii martie 2017 (faţă de 13,7% la sfârşitul lunii martie 2016, conform metodologiei EBA), în principal datorită operaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate şi vânzărilor de credite neperformante.

”În paralel, rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut la 77,4% la sfârşitul lunii martie 2017 (74,8% la sfârşitul lunii martie 2016). Recuperările din expuneri neperformante pe segmentul non retail, împreună cu recunoaşterea unor sume materiale de despăgubiri din asigurări au condus la obţinerea unui cost net al riscului pozitiv de 124 milioane RON (faţă de o cheltuială cu provizioanele de 152 milioane RON în trimestrul I 2016) şi a unui profit net de 330 milioane RON în trimestrul I 2017”, se arată în raportul financiar. Principalii competitori ai grupului, în România, sunt BCR, Banca Transilvania, Raiffeisen, Unicredit şi ING.

La 31 martie 2017, banca avea 810 agenţii (faţă de 31 martie 2016, când avea 829 agenţii). Numărul de clienţi activi pe segmentul persoanelor fizice, la nivel de bancă, a crescut cu aproximativ 68.000 la 31 martie 2017 faţă de 31 martie 2016, ajungând până la 2,15 milioane clienţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete