Profilul turiştilor de pe litoral: 20% certăreţi, 80% mulţumiţi. Cum se comportă „frustratul“ şi „relaxatul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelierii îi clasifică pe vizitatorii staţiunilor de pe malul românesc al Mării Negre în categorii de la „supărăcioşi“ sau „mofturoşi“ la „relaxaţi“ şi „entuziaşti“.

Conducerea Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR) a anunţat joi, în deschiderea Bursei de Turism Litoral 2015, că a încercat identificarea tipurilor de turişti care vin pe litoralul românesc pentru a putea fi oferite serviciile pe care şi le doreşte fiecare.

„Am vrut să identificăm tipurile de turişti care vin pe litoralul românesc, turişti români, prin prisma comportamentului lor şi-am facut acest studiu pentru a-i ajuta pe colegii noştri să poată să ofere serviciile pe care şi le doreşte fiecare client.
Am identificat, astfel, turistul pretenţios, turistul supărăcios, turistul care face reclamaţii, turistul de low cost, turistul mofturos, fiecare având anumite caracteristici. Noi încercăm să-i ajutăm pe colegii noştri să facă faţă tuturor cerinţelor, pentru a nu avea reclamaţii sau a avea cât mai puţine reclamaţii“, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Între lux şi low-cost

Potrivit FPTR, au fost identificate în acest sezon estival următoarele categorii:

** turistul de lux - pleacă rar, pentru că vrea să stea mereu la 5 stele şi să mănânce doar la restaurant, „e cam leneş, aşa că îi roagă pe alţii să planifice excursia pentru el“;

** turistul relaxat - are o atitudine pozitivă şi pentru orice problemă găseşte o soluţie, nu se lamentează;
** turistul entuziast - visează la vacanţa perfectă şi îşi pierde entuziasmul atunci când serviciile nu sunt pe măsura aşteptărilor;

** turistul frustrat - care indiferent de cât de bune ar fi condiţiile oferite de hotelieri nu scapă de încrâncenarea ce se poate citi în fiecare zi pe faţa sa, „doreşte să fie cazat atunci când ajunge la hotel indiferent de ora de check-in specificată“;

** turistul certăreţ – din orice caută un motiv de ceartă, cum ajunge acasă scrie cele mai proaste recenzii pe platformele de socializare;

** turistul lacom – este genul care deşi achiziţionează un pachet all inclusive nu se mulţumeşte cu masa servită la restaurant, preferă să facă provizii şi pentru pauzele dintre mese;

** turistul low-cost - achiziţionează un pachet turistic fără masă inclusă, acesta preferă să mănânce în cameră sau pe plajă.

Dragoş Răducan a subliniat însă că 80% din turişti au pretenţii normale, iar tipologiile mai dificile se referă la aproximativ 20% din turişti.

Tarifele ar putea scădea în 2016

Tarifele pe litoral în următorul sezon estival vor rămâne la fel ca în 2015 sau chiar ar putea să mai scadă, ca urmare a reducerii taxelor, spun reprezentanţii FPTR.

„Eu zic că tarifele vor rămâne la fel şi chiar cred că anumite hoteluri vor micşora tarifele, pe fondul scăderii de taxe. Efectul acestei noi politici a Guvernului de a scădea taxele s-a văzut foarte clar şi în scurt timp, lucru care m-a mirat.
Din estimările noastre, au crescut veniturile din taxe către stat, taxele pot fi suportabile, lucru care ne bucură pe toţi“, a declarat preşedintele FPTR, Mohammad Murad.

El a menţionat că pe litoral au crescut veniturile în acest sezon cu 15-20%.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie