Produsele tradiţionale româneşti, protejate în Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii autentici vor putea cere daune financiare serioase firmelor nou-licenţiate dacă reţeta specialităţilor nu este respectată. Cârnaţii de Pleşcoi sau salamul de Sibiu nu vor

Producătorii autentici vor putea cere daune financiare serioase firmelor nou-licenţiate dacă reţeta specialităţilor nu este respectată.

Cârnaţii de Pleşcoi sau salamul de Sibiu nu vor putea fi produşi în alte ţări ale Uniunii Europene decât cu acordul producătorilor autentici. Specialităţile tradiţionale autohtone vor fi protejate din punct de vedere al respectării reţetelor de fabricaţie pe întreg teritoriul comunitar, odată cu aprobarea Executivului a unei legi în acest sens.

Hotărărea de guvern aprobată ieri le va permite producătorilor din România să solicite unui oficiu naţional, care va fi înfiinţat în următoarele săptămâni, înregistrarea şi protecţia caracteristicilor tradiţionale ale produselor pe care le realizează la nivel naţional, dar şi în Uniunea Europeană.

Actul normativ, iniţiat de Ministerul Agriculturii, nu va face altceva decât să protejeze grupurile de producători români împotriva utilizării abuzive sau înşelătoare a menţiunii "specialitate tradiţională garantată" pentru orice încercare de imitare a produselor româneşti legal înregistrate.


"Este un lucru bun, pentru că produsele tradiţionale româneşti aveau nevoie de protecţie mai mult decât oricând, dacă este să ne amintim numai de scandalurile care s-au iscat pe diverse produse începând de la cele din categoria mezeluri şi până la cele de băuturi alcoolice.

Astfel de reglementări vor aduce ordine şi protecţia reţetelor de fabricaţie a produselor, lucru cel mai important pentru asta aduce autenticitate, şi automat piaţă de desfacere", a precizat, pentru "Adevărul", Sorin Minea, preşedintele patronatului Romalimenta şi Asociaţiei Române a Cărnii.

Potrivit directorului Direcţiei de Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii, Tudorel Baltă, noile reglementări ţintesc în primul rând protejarea reţetelor produselor tradiţionale. "Specialităţile tradiţionale garantate au un număr foarte limitat la nivelul Uniunii Europene.

De exemplu, la acest nivel nu a mai existat de câţiva ani buni nicio cerere din partea vreunui producător pentru ca denumirile propriilor produse să fie protejate ca specialităţi tradiţionale. În schimb, la nivel naţional, drumul solicitărilor din partea grupurilor de producători de abia acum începe", susţine Baltă.

Criterii dure pentru obţinerea licenţei

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că fabricarea unui produs românesc considerat specialitate tradiţională de un nou producător poate fi făcută numai după obţinerea acceptului din partea producătorului autentic.

"Sunt criterii foarte dure care trebuie îndeplinite în acest caz. Pentru că dacă noii producători vor să fabrice un anumit tip de produs tradiţional şi nu respectă reţeta, materiile prime şi modalitatea de fabricaţie deja înregistrate întocmai, producătorii autentici pot să ceară de la aceştia daune financiare serioase pentru că le-a afectat prestigiul produsului", a declarat Tudorel Baltă.

Printre produsele tradiţionale care vor putea fi protejate la nivel comunitar se numără caşul de Oaş, brânza de Moeciu, horinca de Maramureş sau cârnaţii de Pleşcoi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese