Producătorii de cipuri din Taiwan discută posibile investiţii în Europa

0
Publicat:

O serie de companii taiwaneze producătoare de cipuri poartă discuţii cu ţările europene cu privire la posibile investiţii în regiune, a declarat miercuri un ministru din Taiwan, transmite Reuters.

Taiwanul şi Uniunea Europeană au purtat discuţii comerciale la nivel înalt, Foto: Shutterstock

Acesta a precizat că administraţia de la Taipei este mulţumită să vadă eforturile companiilor locale pentru a lucra cu state aliate democrate, informează Agerpres

Uniunea Europeană curtează Taiwanul, un mare producător mondial de semiconductori, în calitate de partener cu o viziune similară cu care ar dori să lucreze în cadrul strategiei europene privind cipurile, dezvăluită în luna februarie.

Potrivit sursei citate, chiar dacă Taiwanul şi Uniunea Europeană au purtat discuţii comerciale la nivel înalt în luna iunie, aceste discuţii au venit la o săptămână după ce gigantul Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC) a anunţat că nu are planuri concrete pentru construirea de uzine în Europa.

TSMC, cel mai mare producător mondial de cipuri pe bază de contract şi cea mai valoroasă companie listată din Asia, a dezvăluit anul trecut că este în discuţii preliminare cu privire la o posibilă expansiune în Germania însă între timp se pare că nu au fost făcute progrese semnificative.

,,Din câte ştiu, Comisia Europeană şi statele membre discută cu unele din companiile noastre, care sunt decizii pur comerciale pe care companiile le vor lua", a spus adjunctul ministrului taiwanez al Economiei, Chen Chern-chyi, răspunzând la o întrebare a jurnaliştilor cu privire la posibile investiţii ale producătorilor de cipuri din Taiwan în Europa.

,,Din punctul de vedere al guvernului, suntem încântaţi să vedem cum companiile noastre se extind la nivel global, împreună cu aliaţii noştri democratici, atâta timp cât împărtăşim aceleaşi valori şi vrem să punem la punct parteneriate de încredere", a adăugat Chen Chern-chyi, care este responsabil de relaţiile economice cu Europa.

La conferinţa de presă a fost prezent şi Filip Grzegorzewski, ambasadorul de facto al UE în Taiwan, care a spus că este încântat să audă cum un oficial ministerial încurajează investiţiile taiwaneze în Europa.

,,Este unul din momentele de vârf ale şederii mele în Taiwan atunci când aud cum reprezentanţii guvernului încurajează companiile taiwaneze să meargă în Europa, să investească în Europa", a spus Filip Grzegorzewski.

Comisia Europeană a prezentat în luna februarie o propunere legislativă, denumită ,,Actul european privind cipurile", conform căreia vor fi alocate 43 de miliarde de euro pentru crearea unui sector prosper al semiconductorilor, de la cercetare la producţie, şi un lanţ de aprovizionare rezilient.

În prezent, majoritatea cipurilor folosite de companiile europene vin de la trei furnizori asiatici: Taiwan Semiconductor Manufacturing Co, Samsung şi United Microelectronics.

Anul trecut constructorii auto din Europa au fost nevoiţi să îşi reducă ritmul de producţie din cauza lipsei de semiconductori.

Criza de cipuri ar putea continua şi în 2023

În urmă cu câteva zile, Volkswagen, cel mai mare producător european de automobile, anunţa că nu se mai aşteaptă la încheierea deficitului de cipuri în 2023, şi se pregăteşte de „noua normalitate" a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.

Sunt în grafic investiţiile pentru noile capacităţi, dar va fi probabil un deficit structural de semiconductori şi în 2023", a declarat şeful achiziţiilor, Murat Aksel, într-un interviu acordat săptămânalului german Automobilwoche, adăugând că: „este o problemă structurală care nu poate fi rezolvată atât de rapid”.

Pe de altă parte, livrările de cablaje, care s-au confruntat cu dificultăţi după invadarea Ucrainei, nu mai reprezintă o problemă, şi sunt din nou la un nivel stabil, a explicat oficialul VW.

Totuşi, Aksel a avertizat că „ceea ce am văzut în ultimii doi ani în lanţurile de aprovizionare este noua normalitate", iar Volkswagen analizează cu atenţie evoluţiile pentru a reveni lipsa componentelor.

Cu noile probleme geopolitice, totul devine mai complex şi mai dificil", susţinea şeful achiziţiilor de la grupul german.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid