Producătorii de alimente nu vor taxă pe fast-food

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară, Romalimenta, respinge iniţiativa Ministerului Sănătăţii de introducere a noii taxe pe alimente aşa numita ,,taxa pe fast-food“ pentru că aceasta ar putea avea efecte economice şi sociale negative, se arată într-un comunicat al patronatului.


„Raţionamentul care se află la baza propunerii acestei taxe este eronat“, a declarat preşedintele Romalimenta, Sorin Minea. Motivul? În plină criză economică, Ministerul Sănătăţii introduce o nouă taxă pe alimente. „Conform textului de lege propus de Ministerul Sănătăţii, toate alimentele procesate, cu excepţia apei, fructelor şi legumelor proaspete intră sub incidenţa acestei legi. Taxarea produselor alimentare este o iniţiativă ale cărei consecinţe vor avea un impact negativ asupra populaţiei, ducând la o creştere explozivă a preţurilor‟, se arată într-un comunicat al Romalimente. În opinia patronatului cei mai afectaţi vor fi persoanele cu venituri medii şi mici, dar şi categoriile sociale defavorizate, precum pensionarii. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, introducerea taxei nu ar trebui să modifice preţul produselor.

O taxă doar anunţată

Reacţia patronatului vine după ce ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat la începutul lunii ianuarie că Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă o taxă pe produsele tip fast-food, pe modelul taxei pe viciu, banii urmând a fi destinaţi programelor de sănătate şi de investiţii. „În aceste zile am cerut Comisiei de nutriţie a Ministerului Sănătăţii să stabilească exact detaliile privind modul de aplicare a conceptului. Vom avea întâlniri cu producătorii şi cu cei vizaţi de această măsură‟, spunea ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, care a precizat că proiectul este, deocamdată, în dezbatere, neputând vorbi despre un cuantum al noii taxe.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declara în 7 ianuarie că nu a discutat cu ministrul Sănătăţii varianta introducerii unei taxe pe produsele fast-food, pe modelul taxei pe viciu, şi că până în prezent nu s-au făcut calcule privind această taxă.


20% din locurile de muncă actuale, susţine de industria alimentară


Potrivit patronatului, în prezent, industria alimentară susţine peste 20% din locurile de muncă din România, deoarece fiecare loc de muncă din această industrie generează în medie alte cinci sau şase locuri de muncă indirecte.


Producători vor închide afacerile


Dacă această lege va fi aplicată, producătorii vor fi nevoiţi să reducă producţia sau chiar să închidă o parte din unităţile de producţie. „Inevitabil, acest lucru va duce la concedieri. Aceasta nu înseamnă că va scădea semnificativ şi consumul, deoarece nu se vor modifica obiceiurile alimentare ale consumatorilor, ci doar sursele de provenienţă ale produselor, care nu vor mai fi achiziţionate de pe piaţa autohtonă‟, afirmă patronatul din industria alimentară.

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”