Procter & Gamble va deschide o nouă fabrică în România. Ce va produce unitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Procter & Gamble a anunţat că va finaliza, în 2021, o nouă fabrică la Urlaţi, de capsule de detergent (PODS). Compania, care a aniversat 25 de ani de prezenţă în România, a primit ajutor de stat, pentru această investiţie, de circa 29 milioane lei.

„Anul acesta P&G a făcut un alt pas semnificativ pe piaţa din România. Recent, am anunţat o investiţie importantă – dezvoltarea unei noi fabrici la Urlaţi, în care P&G va produce capsule de detergent lichid (PODS), una dintre cele mai mari inovaţii ale P&G din categoria îngrijirea ţesăturilor. Profilul atractiv al României, succesul companiei pe piaţă şi, mai ales, calitatea înaltă a oamenilor care lucrează aici, au făcut ca această investiţie să se realizeze”, a spus Antoine Brun, vicepreşedintele Procter & Gamble Europa de Sud-Est.

Compania Procter&Gamble aniversează 25 de ani de prezenţă în România. Momentul a fost marcat printr-un eveniment organizat la Teatrul de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor, parteneri şi angajaţi.

Începând cu 2010, România găzduieşte la Urlaţi, Prahova, şi una dintre cele mai avansate fabrici P&G din punct de vedere tehnologic şi al protecţiei mediului la nivel global. Această fabrică pentru produse pentru îngrijirea părului deserveşte peste 1 miliard de consumatori din mai mult de 40 de pieţe din Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi Regiunea Caucaz.

Procter & Gamble este una dintre cele mai mari companii FMCG de pe piaţa locală şi a creat peste 750 de locuri de muncă. Produsele P&G sunt prezente în peste 90% din gospodăriile din România. Procter & Gamble oferă mărci precum Ariel, Pampers, Lenor, Fairy, Oral B, Gillette, Pantene şi Head & Shoulders.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €