Problemele din sectorul eolian ies la iveală. Conflictul de la Cogealac este doar vârful aisbergului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislaţia neclară şi incompletă din domeniul energiei eoliene determină investitorii din acest sector să recurgă la ilegalităţi pentru a obţine avizele necesare. Legea privind promovarea energiei regenerabile în România a fost modificată recent, însă nu este implementată din lipsa normelor de aplicare.

Scandalul care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni în comuna constănţeană Cogealac, soldat cu împuşcarea a cinci oameni şi arestarea pentru 29 de zile a primarului din localitate, a avut loc pe fondul unor probleme care au cuprins întregul sector al energiei eoliene. Cadrul legislativ incomplet şi confuz determină investitorii din acest domeniu să recurgă la ilegalităţi pentru a putea obţine cele 85 de autorizaţii necesare construirii unui parc eolian în România. Aceasta este concluzia studiului „Coruptibilitatea legislaţiei - utilizarea energiei eoliene în România", realizat de un grup de organizaţii neguvernamentale în rândul companiilor şi autorităţilor din domeniul eolian.

„Taxa de prietenie", o nouă şpagă

„Există în această legislaţie elemente reale de risc de conflict, iar acest fenomen este pasibil de extindere. Investitorii nu ştiu unde să se ducă mai întâi, nu sunt norme de aplicare, iar autorităţile nu se înţeleg între ele. În aceste ape tulburi, construieşte cine poate", a declarat Adrian Bădilă, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Alma-ro. Potrivit acestuia, companiile care au participat la studiu au recunoscut, sub protecţia anonimatului, că fără să ofere beneficii ilegale în rândul lanţului de avizare nu reuşesc să obţină autorizaţiile.

„Menţionez aici două cazuri. Am înţeles de la investitori că s-a inventat un nou concept, cel de «taxă de prietenie». Un alt investitor mi-a spus: «Mi-au trebuit doi ani până să ştiu unde să ung sistemul. Acum se schimbă legea şi trebuie s-o iau de la început». Se întâmplă ceva dezastruos pentru firme", a mai spus Adrian Bădilă. „Ceea ce s-a întâmplat la Cogealac e doar vârful aisbergului", a completat reprezentatul Alma-ro.

Această competiţie între investitorii din eoliene vine pe fondul unei capacităţi reduse de preluare a energiei produse din vânt în sistemul energetic naţional. În acest moment, sistemul poate prelua doar 3.000 de MW din capacităţi eoliene. „Doar în Dobrogea s-au făcut studii şi proiecte pentru capacităţi de 18.000 de MW", a spus, la rândul său, Lavinia Andrei, specialist pe probleme de energie în cadrul organizaţiei Terra Mileniul III. Odată cu aplicarea noii legi, după elaborarea cadrului legislativ secundar, preţul energiei eoliene va fi de trei ori mai mare decât cel al energiei clasice, datorită stimulentelor acordate de stat.

Ghişeul unic este departe

Potrivit Laviniei Andrei, ilegalităţile din sectorul eolian românesc apar şi ca urmare a faptului că este nevoie de 85 de avize, de la peste 20 de instituţii, în timp ce în ţări precum Bulgaria este nevoie doar de trei autorizaţii. De exemplu, în Germania, a doua ţară europeană din punctul de vedere al capacităţilor eoliene instalate, investitorii au acces la informaţiile privind zonele cu potenţial şi vin cu un plan de afaceri pe care îl depun la un ghişeu unic.

Autorităţile analizează acel plan şi, dacă se consideră viabil, se ocupă de obţinerea autorizaţiilor. „Investitorii sunt apoi anunţaţi că pot da drumul proiectului. Nu se bat între ei, cum se întâmplă în România. La noi este nevoie de 2-3 ani pentru obţinerea tuturor avizelor, iar în Germania durează doar 4-6 luni", a completat Lavinia Andrei.

La noi, legea care promovează energiile regenerabile este atât de confuză, încât nici autorităţile, nici companiile, nu înţeleg mai nimic. „O lege de acest gen ar fi generatoare de corupţie în orice ţară, pentru că lasă posibilitatea factorilor de decizie să o interpreteze aşa cum vor ei", a mai spus Adrian Bădilă.

Cei care au elaborat acest studiu spun că au încercat să stea de vorbă cu oficialii Ministerului Economiei, instituţie care ar trebui să se ocupe de aspectul legislativ din acest sector, însă nu au primit niciun răspuns. De aceeaşi opacitate s-au plâns şi investitorii, care sunt obligaţi să folosească informaţiile din presă sau zvonurile care se vehiculează între ei.

Potenţial eolian

Dobrogea este regiunea cu cel mai mare potenţial eolian din sud-estul Europei şi al doilea de pe continent, potrivit unui studiu al grupului Erste. România avea, la finele anului 2009, doar câteva turbine mici, astfel că plaiurile mioritice sunt mină de aur pentru investitori.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat