Privatizările din Polonia, doar pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul polonez intenţionează să obţină 9 miliarde de dolari în acest an din privatizări, pe fondul unei datorii publice de peste 18 miliarde de dolari. Privatizarea mai multor firme poloneze a însemnat, de fapt, ieşirea de sub controlul statului numai pentru a intra în subordinea unei companii deţinutede stat.

Adesea lăudat de investitori, planul Poloniei de a obţine 25 de miliarde de zloţi (nouă miliarde de dolari) prin privatizarea companiilor de utilităţi, a firmelor care asigură transportul public şi chiar a spitalelor a stârnit multe controverse.

Pentru că în urma listării la bursă a unor companii de stat o parte din acţiunile scoase la vânzare au fost cumpărate de companii aflate tot sub control guvernamental, planurile au fost numite de unii analişti „pseudo-privatizări", aceştia estimând că până la o treime din activele vândute s-ar putea întoarce în subordinea statului, potrivit „The Wall Street Journal".

CINE CÂŞTIGĂ

La sfârşitul lunii iunie, Guvernul de la Varşovia a obţinut 1,3 miliarde de dolari din cotarea la bursă a unui pachet de 52% din acţiunile companiei energetice Tauron Polska Energia, al doilea furnizor de utilităţi la nivel naţional. Astfel, preţul unei acţiuni s-a ridicat la 0,57 zloţi, apropiindu-se de valoarea minimă stabilită de oficiali cu o lună înainte.

„Ne aşteptam ca preţul acţiunilor să nu atingă maximul, dar este mult mai mic, făcând oferta mult mai atractivă", a declarat Piotr Lopacik, analist la Erste Bank, citat de Reuters. Cu toate acestea, tranzacţia a atras nemulţumirea analiştilor, deoarece 5% din acţiuni au fost cumpărate de KGHM Polska Miedz, companie minieră şi metalurgică de stat. Astfel, singurul beneficiar al acestor tranzacţii este Trezoreria, care are venituri din privatizări, păstrându-şi în acelaţi timp controlul asupra companiilor, arată Pawel Burzynski, analist la BZ WBK.

„Am discutat deja cu reprezentanţi ai unor firme mari şi i-am încurajat să participe la privatizarea companiilor de stat", a declarat Aleksander Grad, ministrul Trezoreriei Publice. Nici sistemul sanitar nu va fi iertat de privatizare. „Descentralizarea spitalelor va impulsiona investiţiile private în acest sector", a declarat Marek Hok, responsabilul pentru sistemul de sănătate al Voievodatului Pomerania Occidentală. Cu toate acestea, peste jumătate din polonezi se opun acestui plan, potrivit unui studiu realizat de GfK.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare