Principalele economii europene încearcă o redresare timidă. Când îşi reiau activitatea şi ce riscuri îşi asumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele economii europene încearcă o redresare timidă, anunţând datele la care îşi vor relua activitatea, deşi îşi asumă o serie de riscuri, notează AFP, citată de news.ro.

Germania şi Norvegia - care consideră că noul coronavirus este ”sub control” - au început luni să iasă din izolare, o operaţiune lentă şi delicată, într-o Europă izolată de săptămâni de zile, în continuare împietrită de pandemie, dar care abia aşteaptă să-şi relanseze economia.

Până în prezent, continentul european a plătit cel mai greu tribut maladiei, înregistrând aproape două treimi din cele 164.000 de decese din lume. Italia este ţara cea mai afactată - cu 23.660 de morţi, urmată de Spania - 20.453, Franţa - 19.718 şi Regatul Unit - 19.718 de morţi, potrivit unui ultim bilanţ stabilit din surse oficiale.

Cu 135.000 de cazuri şi aproximativ 4.000 de decese, pandemia este ”sub control şi gestionabilă” în Germania, au apreciat autorităţile, care au autorizat astfel redeschiderea luni dimineaţa a unor magazine cu o suprafaţă de până la 800 de metri pătraţi.

Situaţia rămâne fragilă în Germania

Magazine alimentare, librării, concesionari auto, magazine de haine şi de flori pot primi din nou clienţi. În pofida federalismului, măsura se aplică în mod sensibil diferit în cele 16 landuri din ţară, iar numeroase magazine rămâneau în continuare închise luni în capitala ţării, Berlin.

Saloanele de coafură urmează să redeschidă de la 4 mai. Locurile culturale, barurile, restraurantele - mai puţin în cazul livrărilor - locurile de joacă, terenurile de sport rămân, de asemenea închise. Marile adunări - concerte sau competiţii sportive - rămân interzise cel puţin până  la 31 august.

Situaţia rămâne ”fragilă”, a subliniat cancelarul Angela Merkel, care a anunţat această prmă etapă a unei strategii care ridică treptat restricţiile sociale implementate de o lună.

Acest plan pus în aplicare de către Germania - locomotiva economică a Bătrânului Continent - este scrutat de o Europă care trăieşte în izolare de aproape o lună şi în care unele ţări se pregătesc să înceapă provocarea ieşirii din izolare - pe măsură ce boala pare oprită.

Provocarea este enormă - o relansare treptată a activităţii, controlarea nerăbdării populaţiei închise, eventuale riscuri de explozie socială, în paralel cu o prevenire a unei posibile reapariţii a virusului şi cu sisteme sanitare saturate.

”Nu vom mai putea să ne trăim vechea viaţă mult timp. Distanţa şi protecţia vor rămâne regula şi măsura vieţii noastre cotidiene”, a avertizat Armin Laschet, liderul uneia dintre cele mai afectate regiuni din Germania, Renania de Nord-Westfalia.

Şcolile şi liceele germane urmează să fie redeschise treptat - de la 4 mai. Măsurile de distanţare socială în spaţiul public rămân prelungite, iar purtarea măştii este ”puternic recomandată”.

Austria vecină a permis marţi redeschiderea prudentă a micilor magazine şi grădinilor publice, îndemnând totodată populaţia să-şi limiteze deplasările şi menţinând recomandări dure cu privire la purtarea măştii şi distanţei între persoane.

Norvegia şi Danemarca îşi redeschid şcolile şi creşele

Norvegia a început de luni să-şi redeschidă creşele - primul pas a unei ridicări ente şi treptate a restrcţiilor impuse la jumătatea lui martie.

Unii părinţi şi-au exprimat însă temerile şi - la fel ca în Danemarca, care a redeschis unele şcoli miercuri - au lansat o campanie ”Copilul meu nu trebuie să fie un iepure de laborator covid-19” pe Facebook.

”Mersul la creşă este fără pericol”, a dat asigurări Guvernul.

Interdicţia sejurului în reşedinţe secundare urmează, de asemenea, să fie ridicată.

Franţa, Spania şi Italia încearcă să iasă din izolare

Franţa, Spania şi Italia - care înregistrează o scădere a numărului bolnavilor şi morţilor, după săptămâni de creştere - se pregătesc şi ele în vederea primelor măsuri de ieşire din izolare.

”Vom învăţa să trăim cu virusul”, a avertizat duminică seara premierul francez Edouard Philippe.

Guvernul francez, criticat din cauză că a întârziat să generalizeze testele şi purtarea măştii, lucrează la o ieşire din izolare treptată - începând de la 11 mai -, în pofida faptului că o redeschidere a şcolilor ridică numeroase întrebări.

În Italia, primele măsuri de relaxare nu vor fi luate înainte de 3 mai, au anunţat autortăţile. Însă, puţin câte puţin, întreprinderile redeschid, chiar dacă doar parţial şi cu multe precauţii.”Ne-am întors!”, a anunţat pe Instagram celebrul producător de îngheţată Giolitti, care precizează că-şi reia livrările începând de marţi.

În Spania, şeful Centrului de Alertă Sanitară Fernando Simon a anunţat că, pentru prima oară de la 22 martie, bilanţul morţilor zilnice a scăzut - cu 410 decese - sub pragul de 500.

Morga improvizată într-un patinoar la Madrid - care simbolizează carnagiul ce a îndoliat capitala spaniolă - urmează să fie închisă miercuri, iar începând de la 27 aprilie, copiii - strict închişi în casă de la 14 martie - urmează să poată ieşi să ia aer.

În schimb, în Regatul Unit izolarea impusă la 23 martie a fost prelungită joi cu cel puţin trei săptămâni, iar Guvernul nu are în vedere încă să o ridice.

În Japonia - care înregistrează de-acum cele mai multe contaminări în Asia după China şi India - medici trag un semnal de alarmă, în contextul în care numărul contaminărilor a depăşit 10.000 în acest weekend, în pofida instaurării stării de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie