Primul mare „băiat deştept” mazilit. Hidroelectrica a reziliat contractele cu EFT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica 

Oficialii Hidroelectrica au transmis traderului de energie Energy Financing Team (EFT), în această dimineaţă, la ora 10.00, faptul că cele două contracte de achiziţie a electricităţii hidro ale EFT vor fi denunţate, au declarat, pentru „National Post”, surse din compania de stat.

EFT are două contracte cu Hidroelectrica, unul pentru piaţa internă, pentru o cantitate de 1 TWh anual, iar celălalt pentru exportul a 0,6 TWh.

Acestea sunt unele dintre cele mai mari contracte ale Hidroelectrica. Societatea produce anual circa 15 TWh de electricitate, din care 12 TWh merg către "băieţii deştepţi".

Preţul mediul plătit de trader este 130 de lei pe MWh. Spre comparaţie, preţul mediu pe bursa de energie OPCOM este de peste 200 de lei pe MWh.

Oficialii EFT nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.

"Negocierile cu ei au fost deficitare. Nici măcar nu au venit directorii mari. Nu a fost ceva serios", au argumentat oficialii Hidroelectrica.

EFT este o firmă din Serbia, specializată în comercializarea de energie, cu activităţi la nivelul întregii regiuni din Europa de Sud-Est.

Progrese cu Energy Holding

Pe de altă parte, negocierile cu Energy Holding, firmă condusă din umbră de controversatul om de afaceri Bogdan Buzăianu, avansează.

"Cu Energy Holding se fac progrese, au venit cu o ofertă mult îmbunătăţită. În schimb, nu vor să plătească noul preţ retroactiv, de la începutul anului. Restul companiilor cu care am negociat sunt dispuse să accepte acest lucru", au mai spus sursele menţionate.

Hidroelectrica se află în procedură de insolvenţă, declarată de Tribunalul Bucureşti pe 20 iunie. Administratorii companiei negociază în aceste zile cu beneficiarii tuturor contractelor bilaterale, pentru a majora preţul energiei.

În cazul în care partenerii din contracte nu vor fi de acord cu preţurile cerute de Hidroelectrica, adică cele de pe piaţa de profil OPCOM cu un discount de 10-12%, acordurile bilaterale pot fi denunţate.

Zece negri mititei

La începutul procedurii de insolvenţă, Hidroelectrica avea contracte bilaterale cu zece firme, cele mai mari contracte fiind cele cu Alro, Energy Holding, Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries, precum şi cu EFT.

Între timp, un contract dintre cele mai mici, respectiv cel cu Euro PEC, a fost reziliat, pentru că firma avea datorii de 37 de milioane de lei pentru energia livrată în acest an.

"Până acum, singurul partener care a acceptat preţul nostru, adică ceva foarte aproape de preţul de pe bursa OPCOM, este Electromagnetica. Vom semna un nou contract cu ei", au mai spus sursele citate.

Dacă înţelegerea cu Electromagnetica se concretizează, mai rămân încă şase contracte de negociat.
 

Body

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO