Primele proiecte finanţate prin programul Anghel Saligny, aprobate. Attila: „Vom branşa circa 196.000 de familii la reţeaua de gaze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook

Primele 73 de proiecte pentru investiţii în realizarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale, în valoare totală de 3.854.583.847,09 lei, finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Potrivit sursei citate, acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale din 165 unităţi administrativ-teritoriale, depuse iniţial la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

„Obiectivul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetăţenii care nu sunt racordaţi la reţeaua de gaze naturale şi, prin acest program, vom branşa aproximativ 196.000 de familii la reţeaua de gaze”, a precizat ministrul Dezvoltării.

Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul „Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare şi gaz. 

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară