Prima zi cu supraacciză la carburanţi. Preţurile la pompă cresc cu 0,16 lei pe litru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supraaciza la carburanţi intră în vigoare vineri, dată de la care va fi o creştere cu 0,16 lei pe litru la pompă pentru toate cele trei categorii de combustibil. O a doua majorare se va aplica începând din 1 octombrie.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape - de la 15 septembrie şi 1 octombrie.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că introducerea supraaccizei va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi - benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.

El susţinea că această majorare se produce în etape "pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.

De la momentul la care a fost anunţată această măsură, preţurile carburanţilor la pompă au început să crească.

Premierul Mihai Tudose a susţinut că nu decizia de a introduce supraacciza la carburanţi a generat creşteri de preţuri la pompă pentru că nu a intrat încă în vigoare şi a precizat că în următoarea perioada are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor petroliere, iar în cazul în care va constata că preţurile au crescut preventiv, va lua măsuri în consecinţă.

"Preţul nu poate numai să scadă, dar în mod cert nu este influenţa accizei, fiindcă acciza încă nu a intrat în vigoare (...) O să avem o discuţie pe 15-16 septembrie, să vedem exact care a fost influenţa. Dacă barilul a crescut, o să avem o discuţie, dacă au avut alte cheltuieli, este altă discuţie, iar dacă a crescut artificial, cred că nu mai avem nicio discuţie”, a declarat, marţi, Mihai Tudose, întrebat despre creşterea preţurilor carburanţilor la pompă.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”