Prima maşină autonomă Apple ar putea fi lansată în 2025

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se crede că chipset-ul Apple va fi mai performant decât cel folosit de alte companii auto, inclusiv Tesla şi Waymo, şi că va oferi măsuri de siguranţă superioare.

Apple accelerează dezvoltarea primei sale maşini electrice autonome şi îşi fixează 2025 ca target pentru lansarea pe piaţă.

După mai multe complicaţii, inclusiv plecări şi veniri ale unor experţi şi executivi importanţi pentru proiect, Apple a reuşit să facă progrese notabile în ceea ce priveşte dezvoltarea propriei maşini autonome şi este în postura de a stabili un target de lansare cu un nivel destul de mare de certitudine, susţine Bloomberg.

Una dintre cele mai importante piese ale puzzle-ului, chipset-ul pe care viitorul automobil îl va folosi, este aproape finalizat şi se apropie de faza de testare în care acesta va fi folosit în mediul real, pentru a se vedea cum se descurcă.

Chipset-ul a fost dezvoltat intern de Apple, care deja are o anumită experienţă, după ce, din prima încercare, a reuşit să creeze procesoare mult superioare celor produse de companiile cu experienţă de zeci de ani în dezvoltarea acestora.

Se crede că chipset-ul Apple va fi mai performant decât cel folosit de alte companii auto, inclusiv Tesla şi Waymo, şi că va oferi măsuri de siguranţă superioare.

Apple îşi propune să dezvolte o maşină fără volan, cu un interior spaţios, unde călătorii să se poată relaxa cu ajutorul unui ecran de mari dimensiuni, cu o interfaţă similară celei de iOS.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC