Prima întâlnire a unui ministru român cu un oficial din administrația Trump. Sebastian Burduja, discuție cu omologul american pe tema viitorului energetic al României

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a discutat luni, la Varșovia, cu omologul său american, Christopher Allen Wright, despre viitorul energetic al României și al regiunii noastre, aceasta fiind prima întâlnire dintre un ministru român și un oficial al administrației Trump.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a discutat cu omologul său american

A fost o discuție esențială pentru viitorul energetic al României și al regiunii noastre. Am reafirmat angajamentul comun pentru dezvoltarea proiectelor strategice care ne vor aduce mai aproape de un obiectiv major: transformarea României într-un hub energetic regional, puternic, rezilient și sustenabil, în parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii”, a scris ministrul Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, agenda discuțiilor a inclus:

- Reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești — viitorul energiei nucleare sigure și curate, cu tehnologie americană de ultimă generație (NuScale);

- Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă — proiect strategic pentru care am semnat la finalul anului trecut contractul EPCM, inclusiv cu două mari companii americane (Fluor și Sargent & Lundy);

- Proiectul HVDC — interconectorul de înaltă tensiune în curent continuu, vital pentru integrarea regenerabilelor și consolidarea rețelei, la care Fluor este de asemenea parte;

- Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj (CHEAP) — dezvoltarea unui lanț de astfel de “baterii verzi” în Arcul Carpatic, prin colaborarea între Hidroelectrica și prestigiosul National Renewable Energy Laboratory (NREL) - Department of Energy al SUA. Vă anunț în premieră că săptămânile trecute am semnat un memorandum între NREL și Hidroelectrica, demers care pune România în avangarda Europei în stocarea energiei verzi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în tot lanțul Carpatic. Urmează studiile de prefezabilitate și fezabilitate, dezvoltate cu sprijin american;

- Energia geotermală — acordul ELCEN cu partenerii americani pentru cartografierea și dezvoltarea potențialului geotermal în București, proiect care va fi susținut prin Fondul pentru Modernizare;

- Potențialul României pentru producția de gaz — suntem deja producătorul numărul 1 al UE și ne vom dubla producția din 2027, prin Neptun Deep, unde forajul este executat acum de platforma americană Transocean Barents.

Ministrul Energiei a subliniat că discuția a pornit de la realitatea pe care o trăiește astăzi Europa, respectiv creșterea prețurilor la energie din cauza lipsei de interconectare între state; terapia șoc de închidere a centralelor pe cărbune fără alternative viabile, dar și costurile certificatelor de CO₂, care afectează competitivitatea.

„America știe: o Europă puternică și competitivă este un garant al stabilității globale. Pentru asta, avem nevoie să trecem de la Green Deal la Smart Deal. România își asumă parteneriatul strategic cu SUA la nivel politic și militar, și îl duce și în zona vitală de business, acolo unde se construiesc viitorul economic și securitatea energetică.

Așa cum am mai spus, relația bilaterală România-SUA în sectorul energetic este de excepție, dovadă fiind și întâlnirea de astăzi. Proiectele majore au fost, de altfel, începute în timpul primei administrații Trump. Am reafirmat determinarea noastră de a colabora în spiritul valorilor democratice și al libertății economice care definesc alianța SUA-România.

Împreună, România și Statele Unite deschid un nou capitol în parteneriatul nostru strategic în energie. Sunt mai încrezător decât oricând în viitorul comun al energiei sigure, ieftine și curate — repet, în această ordine de priorități.”, a explicat Burduja.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare