Prima Casă: banii pentru garanţii vor fi suplimentaţi din fondurile nefolosite de ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANL nu şi-a epuizat fondurile destinate garanţiilor aferente programului Prima Casă

Guvernul va realoca sumele neutilizate ca garanţii în programul Prima Casă pentru achiziţiile de locuinţe construite de ANL, din plafonul de 500 de milioane de lei, astfel încât să poată fi folosite pentru orice tip de locuinţă în cadrul programului, pe fondul solicitărilor de suplimentare a banilor.

În anul 2013, Guvernul a alocat un plafon de 500 de milioane de lei pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) prin programul Prima Casă, fondurile nefolosite anul trecut putând fi utilizate şi în cursul acestui an până la epuizare.

Din această sumă, au fost alocaţi până în prezent 314,5 milioane de lei unui număr de 15 bănci, din care au fost acordate garanţii în intervalul septembrie 2013-iunie 2014 de aproape 8,8 milioane de lei, reprezentând o rată de utilizare a plafonului alocat de 1,7%, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

Suplimentare cu peste 5 milioane de lei

Autorităţile estimează că până la finalul anului vor mai fi acordate garanţii de circa 5,2 milioane lei pentru achiziţiile ANL, utilizând acelaşi algoritm de calcul, ceea ce înseamnă că se vor utiliza în total 14 milioane din cele 500 de milioane de lei.

Având în vedere că plafonul general aprobat în 2014 pentru garanţiile Prima Casă (cu excepţia locuinţelor ANL), de 1,2 miliarde de lei, a fost epuizat la începutul lunii iulie, iar băncile au cerut suplimentarea plafoanelor, Guvernul vrea să realoce sumele neutilizate pentru achiziţiile de locuinţe ANL către bănci pentru a le folosi ca garanţii generale în cadrul programului, inclusiv pentru imobilele ANL, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.

"Având în vedere necesitatea gestionării în condiţii de maximă eficienţă a limitelor de îndatorare stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, se propune realocarea plafonului destinat achiziţionării de locuinţe construite prin ANL, rămas nealocat şi/sau neutilizat la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, ca plafon general de garantare în cadrul programului Prima Casă, ceea ce va permite acordarea de garanţii, în continuare, pentru toate tipurile de locuinţe prevăzute în legislaţie Programului", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Valoarea medie a unei finanţări: 38.296 de euro

Prin programul Prima Casă, care se derulează din a doua jumătate a anului 2009, au fost acordate 117.716 garanţii, din care 30% sunt destinate achiziţiei de imobile construite între anii 2008 şi 2013.

Valoarea medie a finaţărilor accesate în cadrul programului este de 38.296 de euro.

Din totalul garanţiilor acordate, au fost executate 239 de garanţii, reprezentând o rată de default de 0,2%.

Ce bănci dau credite pentru Prima Casă

Credite pe Programul Prima Casă, cu garanţii acordate de FNGCIMM, pot fi accesate de la BCR, BRD - Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Alpha Bank, Banca Millennium, Banca Transilvania, CEC Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Comerciala Intesa Sanpaolo Romania, UniCredit Tiriac Bank, Credit Agricole Bank, Bank Leumi Romania, ING Bank, Marfin Bank.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început