Prietenie energetică ruso-maghiară: Gazprom vrea să cumpere de la MOL participaţia majoritară la grupul petrolier croat INA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazprom este cel mai mare grup de gaze din lume

Gazprom vrea să cumpere de la grupul MOL o participaţie majoritară la compania croată INA, scrie portfolio.hu, care citează surse din Croaţia. În cazul în care tranzacţia se va derula, acesta ar fi al treilea acord de anvergură în domeniul energetic între Rusia şi Ungaria, după parafarea înţelegerii privind tranzitarea statului maghiar de către gazoductul South Stream şi construcţia a două reactoare nucleare, proiect de 10 miliarde de euro.

Reprezentanţii MOL şi INA se află în conflict de o lungă perioadă de timp din cauza scandalului de corupţie la preluarea controlului asupra companiei croate. Curtea Supremă din Croaţia a confirmat vinovăţia fostului premier croat Ivo Sanader, el fiind acuzat că a luat mită de la MOL, pentru a se asigura în schimb că reprezentanţi ai grupului maghiar obţin acces în conducerea INA.

MOL este foarte aproape de vânzarea participaţiei de aproape 50% deţinută la INA şi ar renunţa cu plăcere la aceasta, potrivit surselor. Decizia finală va aparţine premierului ungar Viktor Orban, după discuţii cu oficiali ai Uniunii Europene.

Conducerea Gazprom aşteaptă un răspuns până la sfârşitul acestui an, iar într-un scenariu favorabil tranzacţia ar urma să fie realizată în 2015.

Pe lângă participaţia deţinută de MOL la INA, Gazprom ar vrea să cumpere alte 19% din acţiunile companiei de la guvernul croat, care ar rămâne cu o deţinere de 25% plus o acţiune.

Nu este pentru prima oară când apar in formaţii privind interesul unui cumpărător rus pentru INA, anterior dându-se drept posibil cumpărător grupul petrolier de stat Rosneft.

 După cea mai recentă adunare generală a acţionarilor MOL, conducerea companiei ungare a sugerat că nu este mulţumită de ritmul negocierilor cu partea croată şi că, dacă nu vor avea loc progrese suficiente, atunci ar fi dispusă să vândă participaţia.

Ungaria a mai ajuns deja la două acorduri energetice cu Rusia, în privinţa tranzitării ţării de către gazoductul South Stream, dar şi în pivinţa realizării de către partea maghiară a două reactoare nucleare la centrale de la Paks. Cele două unităţi vor costa 10 miliarde de euro, banii urmând a fi împrumutaţi de către Moscova. 

Acum două săptămâni agenţia Reuters scria că grupul rus Gazprom negociază achiziţia a 24,9% din acţiunile OMV, proprietarul Petrom, de la fondul IPIC al emiratului Abu Dhabi. Ulterior, reprezentanţii Gazprom au negat.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?