Previziuni sumbre pentru 2019: Inflaţia creşte, bursa cade, iar euro ajunge la un nou nivel record

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii CFA estimează o creştere a inflaţiei în acest an, până la aproape 4%, dar şi o depreciere masivă a leului, moneda europeană putând ajunge la 4,79 lei la sfârşitul acestui an. Nici în privinţa indicilor buriseri lucrurile nu vor sta mai roz, CFA România anticipând o scădere constantă în următoarele 12 luni.

În luna decembrie 2018, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 15,6 puncte până la valoarea de 28,7 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 12,3 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. 

 Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioatra cu 9,1 puncte, până la valoarea de 46,4 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 12,5 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 18,8 puncte până la valoarea de 19,9 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 12,2 puncte).  

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7168, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7883.   

Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2020/ianuarie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,93%.  

Sunt de remarcat anticipaţiile de scădere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti, în următoarele 12 luni, peste 73% dintre respondenţi anticipând această evoluţie. 

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică, a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în bază căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.  

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. 

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile ÎI şi III ale examenului CFA. 

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsă încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) este calculat pe bază a 6 întrebări cu privire la: 

 • Condiţiile curente-referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii; 

 • Anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie. 

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rată inflaţiei, raţele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului. 

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii. 

Astăzi, în lume există peste 150.000 de deţinători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliaţi la cele 152 societăţi membre ale CFA Institute. 

Candidaţii pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvenţă anuală. Fiecare examen presupune cca 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experienţă profesională relevanţă în domeniul financiar, precum şi aderarea la un cod de standarde etice şi profesionale stricte. 

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (UŞĂ). CFA România este una dintre cele peste 152 de societăţi membre ale CFA Institute, asociaţia având misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelentă profesională. 

În prezent, CFA România are peste 235 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidaţi pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc. 

  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă