Previziuni CFA România: Euro va depăşi curând 5 lei. Datoria publică va creşte peste 53% din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 0,9 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 73,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 40,3 puncte).

Scăderea a fost determinată de componenta de anticipaţii a indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,38%.

ÎIn ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 87% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0196, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0672 lei pentru un euro.

"Este de remarcat faptul că peste 95% din participanţii la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobândă de piaţă monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar peste 79% dintre participanţi anticipează majorarea ratelor de dobândă pentru scadenţele de 5 şi 10 ani", spun analiştii.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna august 2021 relevă că deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 este estimat la 6,8%.

Analiştii mai estimează o evoluţie, în termeni reali a PIB în anul 2021, la o valoare medie  de +7,2%, iar datoria publică ca procent din PIB se etimează că va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53%.

În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor.

Conform răspunsurilor participanţilor, principalul impediment în implementarea factorilor ESG este insuficientă informaţiilor, urmat de lipsa expertizei în acest domeniu.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”