Preţurile locuinţelor în principalele oraşe, la noi minime de la începutul crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul mediu al apartamentelor din marile oraşe a continuat să scadă în luna august, atingând un nou minim istoric al ultimilor patru ani, potrivit unei analize realizată de portalul imobiliare.ro. Cele mai accentuate reduceri au fost înregistrate în Braşov, Constanţa şi Ploieşti.

Preţul mediu la nivel naţional a ajuns în luna august la 967 euro pe metru pătrat (mp) util, cu 0,8 % mai mic decât nivelul din iulie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea este mai amplă, respectiv de 6,2%, tendinţa fiind una de accentuare a acestei diferenţe.

În Capitală, Timişoara şi Cluj-Napoca preţurile nu au scăzut în luna august.

"Asistăm, pentru a doua lună consecutiv, la atingerea unui nou prag minim al indicelui preţurilor apartamentelor calculat la nivel naţional. Pe anumite categorii de apartamente, cum ar fi unităţile vechi cu trei camere din Braşov, înregistrăm scăderi de peste 4%, comparabile cu cele de la începutul crizei. În acelaşi timp, în Constanţa de exemplu, indicele imobiliare.ro a înregistrat un nivel minim record atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi", a declarat, într-un comunicat, Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

În Bucureşti, luna august a adus o creştere de 0,3% a preţului mediu la apartamentele noi şi vechi, la 1.128 euro/mp util. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din Bucureşti sunt mai ieftine cu 4,6%.

Preţurile au evoluat diferit în Bucureşti în funcţie de vechimea locuinţelor, astfel că la apartamentele noi s-a înregistrat o uşoară scădere faţă de iulie, până la o medie de 1.287 euro/mp util. Raportat la luna august din 2011, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Capitală este în prezent cu aproape 6% mai mic.

În Braşov, în ultimele treizeci de zile s-a înregistrat cel mai mare ritm de scădere a preţurile apartamentelor, în special sub influenţa evoluţiei apartamentelor noi. Astfel, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare a atins, în luna august, valoarea de 850 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 2,2% mai puţin decât în luna precedentă. Preţul mediu actual este foarte apropiat de valoarea minimă a ultimilor patru ani, atinsă în luna mai 2012 (848 euro/mp util).

Cluj-Napoca s-a numărat printre oraşele în care preţurile apartamentelor au crescut în luna august, chiar dacă este vorba de un avans de doar 0,4%.Astfel, apartamentele din Cluj-Napoca au avut în august un preţ mediu de 903 euro/mp, cu peste 6% sub cea înregistrată în urmă cu 12 luni şi, totodată, foarte apropiată de recordul minim înregistrat de la începutul crizei până în prezent pentru preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca, stabilit în iulie.

Şi apartamentele scoase la vânzare în Constanţa au continuat să se ieftinească, preţul mediu de 864 euro/mp util în luna august, fiind cu 1,4% sub cel din luna precedentă. Valoarea actuală este cu 9,5% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Timişoara iese din tendinţa manifestată la nivel naţional, înregistrând în luna august preţuri sensibil mai ridicate (0,8%) decât în iulie. Preţul mediu a ajuns astfel la 790 euro/mp util, cu doar 1,1% mai redus decât valoarea înregistrată în urmă cu 12 luni.

În Ploieşti apartementele erau scoase la vânzare în august în medie cu 812 euro/mp util pentru, cu 1,3% mai puţin faţă de iulie. În comparaţie cu luna august 2011, preţurile solicitate în prezent sunt mai mici cu 5,8%.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort