Preţurile gazelor continuă să crească în Europa. Oficial Gazprom: E posibil să înregistreze noi recorduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Preţurile ridicate ale gazelor naturale din Europa ar putea creşte şi mai mult din cauza capacităţilor scăzute de stocare a gazelor, a avertizat, vineri, şeful grupului rus Gazprom, Alexei Miller, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, în cadrul unei conferinţe online, Miller a declarat că cererea pentru gaze naturale este în creştere, iar, în prezent, capacităţile de stocare din Europa sunt cu 22,9 miliarde metri cubi (bcm) sub nivelul normal. 

„Este foarte mult, toţi experţii spun că Europa nu va putea să recupereze decalajul şi să majoreze nivelul gazelor stocate", a declarat şeful Gazprom, precizând că Europa va intra în perioada de toamnă-iarnă cu un deficit în capacităţile subterane de stocare.

„Desigur, situaţia are impact asupra preţurilor şi vedem că în Europa preţurile bat toate recordurile posibile. Este posibil chiar să înregistreze noi recorduri", a afirmat Miller, potrivit Agerpres.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. 

Potrivit sursei citate, Miller a reafirmat că Gazprom îşi va îndeplini complet obligaţiile privind furnizarea de gaze naturale, compania fiind pregătită să pompeze mai mult gaz dacă va fi necesar.

Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. 

Însă pentru debutul livrărilor este nevoie de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Autorităţii de reglementare în domeniul energiei din Germania (Bundesnetzagentur), care are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare.

Analiştii nu se aşteaptă ca în urma livrărilor prin acest gazoduct preţurile gazelor să scadă curând în Europa. 

Potrivit datelor transmise de Institutul Bruegel, preluate de ZF, începând din ianuarie 2021, preţurile gazelor naturale au urcat cu peste 170% în Europa. Glenn Rickson de la S&P anticipează că preţurile gazelor vor creşte şi mai mult în următoarele luni.

Conform sursei citate, revenirea economică în urma ridicării restricţiilor a coincis de asemenea cu o cerere peste aşteptări care a generat un deficit. Acesta „generează nervozitate pe pieţe odată cu apropierea iernii“, arată Stefan Konstantinov, analist la ICIS Energy.

„La aceasta se adaugă competiţia semnificativă pentru GNL din Asia şi America de Sud, care împinge în sus preţurile gazelor“, subliniază specialistul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie