Preţurile de referinţă ale permiselor pentru carbon din UE au urcat pentru prima oară peste 40 de euro tona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Preţurile de referinţă ale permiselor pentru carbon din Uniunea Europeană au depăşit, joi, pentru prima oară, 40 de euro tona, expunând poluatorii la cele mai ridicate preţuri din istoria de 16 ani a pieţei carbonului, transmite Reuters.

Contractele permiselor pentru carbon pentru decembrie 2021 din UE au crescut la un maxim de 40,12 euro tona, în timpul tranzacţiilor. Preţurile au scăzut ulterior la un nivel de aproape 39 de euro tona.

Nivelul record al preţurilor a fost determinat probabil de speculatori, între care unele fonduri de hedging şi cu un posibil sprijin din partea companiilor de utilităţi, pe fondul temperaturilor scăzute, consideră traderii şi analiştii.

Vremea rece a mărit cererea pentru electricitate şi agent termic, majorând producţia la centralele poluatoare, ceea ce a dus la creşterea cererii de permise pentru emisii.

”Pe piaţă intră mulţi bani”, a declarat Mourad Farahat, analist la firma ClearBlue Markets, referindu-se la speculatori.

Pe termen lung, cea mai mare forţă care creşte preţurile carbonului este reprezentată de planurile celor 27 de state membre de a lua măsuri ambiţioase pentru a combate schimbările climatice.

Comisia Europeană intenţionează să prezinte în luna iunie propuneri pentru atingerea unor noi obiective în vederea reducerii emisiilor, inclusiv o reformă a pieţei carbonului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa