Preţul grâului a ajuns la niveluri record, provocând reducerea consumului. Ce ţări ar putea avea de suferit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul grâului a ajuns la niveluri record, provocând reducerea consumului, inclusiv prin înlocuirea lui cu alte produse mai ieftine, scrie Reuters, enumerând ţările care ar putea avea de suferit.

 Consumul mondial de grâu se îndreaptă spre cel mai mare declin anual din ultimele decenii, în condiţiile în care inflaţia galopantă îi forţează pe consumatori şi companii să utilizeze mai puţin grâu şi să-l înlocuiască cu alternative mai ieftine, transmite Reuters.

Este posibil ca în a doua jumătate a acestui an, consumatorii să se confrunte cu preţuri şi mai mari la grâu, având în vedere că importatorii, care până acum au intrat în posesia cargourilor cumpărate în urmă cu câteva luni la preţuri mai mici, vor începe să transfere, pe seama consumatorilor, costurile provocate de explozia preţurilor la grâu până la valori record în luna mai.

Analiştii şi traderii consultaţi de Reuters susţin că în perioada iulie-decembrie consumul mondial de grâu ar putea scădea cu 5%-8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, o contracţie mult mai mare decât cea de 1% prognozată de Departamentul american al Agriculturii.

"Vom asista la o scădere a cererii de grâu pentru nutreţ în Europa şi China. Cererea de grâu pentru consumul uman a început să încetinească într-o serie de mari ţări importatoare din întreaga lume", susţine Erin Collier, economist la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Cotaţiile futures de referinţă la grâu au crescut cu 40% în acest an, atingând un nivel record în luna martie, pentru a se reduce recent, însă preţurile fizice rămân ridicate.

De exemplu, livrările de grâu din regiunea Mării Negre sunt cotate la aproximativ 400-410 dolari pe tonă, inclusiv livrarea. Chiar dacă au scăzut de la vârful de aproximativ 500 de dolari pe tonă atins în urmă cu câteva luni, ele rămân totuşi cu mult peste media de aproximativ 300 de dolari înregistrată anul trecut.

Printre ţările care ar putea avea probleme cu importurile de grâu se numără Yemen, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Etiopia, Afganistan şi Sri Lanka, a spus Erin Collier.

Pe măsură ce creştere costurilor afectează bugetele gospodăriilor, au început să apară proteste la nivel mondial, oamenii ieşind pe străzi în China, Malaezia, Italia, Africa de Sud şi Argentina.

În Indonezia, al doilea mare cumpărător mondial de grâu, consumul a scăzut deja în primele cinci luni ale anului şi un declin şi mai mare este aşteptat pentru restul anului pe măsură ce preţurile mari se transmit de-a lungul lanţului de aprovizionare.

Pe măsură ce consumatorii îşi reduc achiziţiile, brutarii şi producătorii de tăiţei au început să înlocuiască grâul cu orezul.

"Preţurile la făina de grâu sunt aproape la egalitate cu cea de orez şi automat are loc o tranziţie la orez", spune Franciscus Welirang, preşedintele Asociaţiei producătorilor de făină din Indonezia. Potrivit acestuia, ultima dată când preţurile la făina de grâu au înregistrat o creştere semnificativă, consumul Indoneziei a scăzut cu 4,5%.

În timp ce preţurile la grâu au crescut, orezul vietnamez se vinde pentru aproximativ 404 dolari pe tonă, aproape nemodificat comparativ cu preţul înregistrat la finele lui 2021.

Preţurile mari la grâu modifică şi ingredientele utilizate de fermieri ca nutreţ pentru hrana animalelor. Organismul public FranceAgriMer prognozează că cererea pentru grâu de nutreţ ar putea scădea cu 13% până la 3,9 milioane de tone în 2022/23 faţă de 2021/22. "Scăderea consumului de grâu în UE este în principal o consecinţă a porumbului ieftin. Apoi mai există şi aspectul economic", susţine Helen Duflot, analist la Strategie Grains.

În Vietnam, una din pieţele de nutreţ cu cel mai puternic ritm de creştere, orezul înlocuieşte grâul. Un manager de achiziţie de la o companie de morărit din Ho Chi Minh City a spus că oficialii guvernamentali i-au cerut să găsească surse alternative pe fondul perturbării lanţurilor de aprovizionare.

Thailanda a majorat încă de la începutul acestui an cota pentru importurile de porumb, până la 600.000 de tone de la 54.700 de tone, şi de asemenea a redus taxele la import pentru a veni în sprijinul pieţei de nutreţuri, susţin traderii de la Bangkok.

Ca răspuns la modificarea situaţiei pe piaţa de nutreţuri, Departamentul american al Agriculturii şi-a revizuit recent estimările privind consumul mondial de grâu în anul agricol 2022/23 până la 784,22 milioane de tone, în scădere cu 1,77 milioane de tone faţă de estimările anterioare şi cu 6,29 milioane de tone mai puţin faţă de anul agricol precedent.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”