Preşedintele Klaus Iohannis va promulga astăzi, într-o ceremonie publică, Legea privind realizarea Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis va promulga, joi, într-o ceremonie publică, Legea privind realizarea Autostrăzii Iaşi-Târgu, în prezenţa reprezentanţilor celor două asociaţii civice ieşene care militează pentru autostradă, dar şi a parlamentarilor care au iniţiat proiectul.

Ceremonia este programată la ora 17.00.

”Preşedintele Iohannis ne-a invitat să fim de faţă când va semna legea pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş A8. Va fi o scurtă ceremonie, la care au fost invitate asociaţiile care militează pentru autostrăzi în Moldova, dar şi politicieni care au iniţiat şi susţinut legea. Este o formă de recunoaştere a activităţii noastre din ultimii doi ani. Nu ne oprim aici, vom monitoriza legea bugetului pe anul viitor, care ar trebui să conţină alocările bugetare pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate pentru toate cele trei segmente ale A8”, a declarat pentru News.ro Dan Radu, reprezentant al Asociaţiei ”Moldova vrea Autostradă”.

La rândul său, deputatul PNL Marius Bodea, secretar al comisiei de transporturi şi infrastructură, consideră că ”faptul că preşedintele Klaus Iohannis organizează acest eveniment arată că problema izolării Moldovei a devenit o problemă naţională”.

”Ca iniţiator, la rândul meu, al acestei legi, cunosc foarte bine ce reprezintă această investiţie. Pur şi simplu scoate din izolare peste patru milioane de locuitori ai regiunii, redă speranţa unei vieţi decente, ajută întreaga pătură antreprenorială de aici şi opreşte hemoragia de forţă de muncă care a atins cote absolut alarmante în Moldova. După promulgarea legii, guvernul este cel care trebuie să treacă la fapte. Vom fi atenţi la fondurile care se vor aloca. Decizia politică a fost luată, nu mai merge cu jumătăţi de măsură şi cu declaraţii pompoase din partea guvernanţilor”, a afirmat liberalul Marius Bodea.

Legea privind realizarea Auostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie de plenul Camerei Deputaţilor. Autostrada ar urma să fie construită din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Proiectul de lege a fost iniţiat în luna mai a anului trecut de un grup de 71 de parlamentari de la toate partidele politice, cu excepţia ALDE. Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiţii. Termenul de finalizare ar fi de patru ani de la intrarea în vigoare a legii.

Iniţiatorii legii critică întârzierile Guvernului, care îşi propunea ca abia în 2021 să înceapă realizarea studiilor de fezabilitate pentru această autostradă.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, la sfârşitul lunii trecute, o întâlnire cu o delegaţie a asociaţiilor "Moldova Vrea Autostradă", "Împreună pentru A8" şi "Pro Infrastructura". El spunea atunci că, în pofida susţinerii Comisiei Europene şi a disponibilităţii fondurilor europene, nu există voinţă la nivel guvernamental pentru autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni.

Reprezentanţii celor trei asociaţii i-au înmânat atunci preşedintelui României un memoriu cu privire la autostrăzile Moldovei, document care cuprinde parcursul acţiunilor societăţii civile, corespondenţa cu autorităţile responsabile, dar şi aspecte de ordin istoric, tehnic, economic, geostrategic şi social.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători