Preşedintele ANPC solicită furnizorilor de energie electrică şi gaze ca facturile emise să fie pe înţelesul tuturor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a solicitat, luni, furnizorilor de energie electrică şi de gaze naturale să emită facturile astfel încât acestea să fie pe înţelesul tuturor şi ca oamenii să înţeleagă unde au fost aplicate compensarea şi plafonarea.

Conducerea ANPC a organizat, luni, în format online, o întâlnire cu toţi furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale din România, iar preşedintele APNC a cerut ca toţi consumatorii să poată înţelege mai bine datele de pe factură. 

„Există o sumă dintre consumatori neavizaţi şi care nu ştiu să parcurgă nici astăzi o factură emisă în noile condiţii. Motiv pentru care voi ruga operatorii economici să găsească o modalitate ca odată cu emiterea noilor facturi să poată transmite consumatorilor o modalitate clară de citire pe înţelesul tuturor. Această autoritate protejează interesele consumatorilor medii. Consumatorii medii care nu neapărat au pregătirea necesară pentru a putea parcurge din perspectivă fiscală un document  - şi am convingerea că am nevoie de ajutorul dumneavoastră - au nevoie să înţeleagă foarte bine de pe factură, unde a fost aplicată compensarea, unde a fost aplicată plafonarea, dar au nevoie foarte mult să înţeleagă ce înseamnă un consum de referinţă. Trebuie să transmitem prin intermediul primei facturi modalitatea în care consumatorii să înţeleagă că depinde exclusiv de ei modul în care consumul de referinţă poate fi calculat”, a declarat Horia Constantinescu.

Acesta consideră că trebuie educaţi cetăţenii pentru a face economii pentru a nu plăti facturi mai mari decât cele estimate de ei. 

„Va trebui să educăm consumatorii să poată închide lumina în camera unde aceştia nu îşi mai desfăşoară activitatea, să poată să evalueze corespunzător modul în care îşi încălzesc locuinţa pentru a fi siguri că nu vor apărea costuri mai mari decât cele estimate de aceştia”, a precizat preşedintele ANPC.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €