Premierul îi cere socoteală ministrului Transporturilor pentru pierderile de la Tarom, CFR Marfă şi CFR Călători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderile de peste 100 milioane lei înregistrate de Tarom în primul semestru din acest an şi cele ale CFR Marfă şi CFR Călători au stârnit replici dure din partea premierului Mihai Tudose. Înaintea şedinţei Executivului, acesta i-a reproşat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, lipsa de performanţă a companiilor de stat, dar şi faptul că lucrările de pe şantiere nu sunt monitorizate.

 „Avem şi cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit mandatul cu patru luni celui de la Tarom (Eugen Davidoiu – n.r.) şi mi-aţi spus că vă asumaţi, că aveţi încredere în el şi că ştie ce are de făcut. Aşa este?”, l-a întrebat premierul pe ministrul Transporturilor.

La răspunsul afirmativ al ministrului, premierul a con tinuat reproşurile: Păi, eu să înţeleg că aveţi încredere în el şi împreună formaţi o echipă cu care vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni! CFR Marfă – pierdere, CFR Călători – pierdere. Înţeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeţi în direcţia care trebuie”, a spus Tudose, citat de news.ro.

Încercând să explice premierului cum stau lucrurile, Cuc nu a reuşit să spună decât „bun”, pentru că premierul l-a întrerupt spunându-i „nu ştiu ce vedeţi bun în asta”.

„Referitor la Tarom, dacă îmi daţi voie o secundă, aş vrea să fac următoarele menţiuni. Într-adevăr pierderile de la Tarom sunt cele pe care le-aţi amintit dar trebuie să ţinem cont de următorul fapt: că Tarom a operat până în luna iunie cu două aeronave în minus, ceea ce a redus capacitatea de zbor şi totodată în urma unor decizii comerciale care au fost luate în 2016 anumite rute au fost anulate, rute care în momentul de faţă se reiau şi datorită capacităţilor noi de zbor au avut şi diverse probleme tehnice la aeronave (...) lucruri pe care încercăm să le remediem. (...) Vor urma şi o serie de evaluări ale personalului de la Tarom şi bineînţeles şi disponibilizările care se impun în perioada următoare”, a explicat ministrul Cuc.

Ministrul Transporturilor a fost pe şantiere, dar... „nu pe toate”

Un alt reproş pe care prim-ministrul i l-a făcut lui Cuc a fost legat de faptul că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu merg pe şantierele unde sunt lucrări în desfăşurare pentru a urmări cum merg lucrurile.

„Dumneavoastră ştiţi că cei care au fost desemnaţi de dumneavoastră, în urma discuţiei de acum o lună jumate la minister, ca responsabili din partea ministerului pe diverse tronsoane de autostrăzi să se ducă acolo n-a fost niciunul? Vă spun eu!”, i s-a adresat premierului lui Cuc.

Ministrul Cuc a apucat să spună doar că s-a deplasat personal pe şantiere, că premierul l-a întrerupt din nou: Eu nu vorbesc de dumneavoastră, dumneavoastră aţi fost, dar nu aţi fost pe toate. Trebuia ca nişte oameni din minister să se ducă pe acolo. Nu a fost niciunul.

Angajându-se că va lua măsurile care se impun, ministrul Cuc a spus că a vorbit cu directorul de la companie de la CNAIR, care l-a „informat că în permanenţă s-a aflat un reprezentant... ”, dar nu a mai putut să-şi termine fraza.

„V-a informat prost! Noi am verificat acolo dacă a fost cineva, n-a fost nimeni. În ultima săptămână cu asta s-au ocupat nişte oameni din clădirea asta şi au constatat că n-a fost nimeni nicăieri niciodată. Înţeleg că e cald, că e vacanţă”, a replicat Tudose.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată