Prânz cu CEO-ul care te plimbă prin 58 de ţări în doar 5 minute: Am ales România pentru că nu cunoşteam această ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gerard Chandran, cel care de patru ani conduce Mondelez România, este genul de manager care te invită să "îl citeşti" fără a te grăbi. Iar povestirile sale sunt savuroase şi cu atât mai preţioase cu cât apariţiile sale în presă sunt foarte rare.

Originar din sud-estul Indiei, oraşul Chennai, Gerard Chandran s-a oprit în România în iulie 2010, alegând această ţară pentru ineditul experienţei. Nu ştia multe lucruri despre România: auzise câte ceva despre ţară, despre situaţia politică şi puţin despre cultură. Tocmai acest detaliu l-a convins să spună da poziţiei de CEO al producătorului Milka şi Poiana. “De ce as merge într-un loc pe care îl cunosc?! Asta este frumuseţea joburilor noastre. Chiar dacă auzisem despre ţară, despre situaţia politică, despre cultură, atunci când am ajuns să experimentez totul este diferit. Foarte diferit din punctul de vedere al discuţiilor cu oamenii, cum fiecare persoană interpretează diferit trecutul şi viitorul. Depinde cu cine vorbeşti. Majoritatea oamenilor tineri cu care vorbesc, fie că mă întâlnesc cu ei la magazin, la sala de sport sau la muncă sunt foarte pozitivi şi cred că ei pot progresa dacă muncesc pentru asta. În acest sens, văd ţara ca una pozitivă, care încă se află în proces de învăţare”, afirmă Chandran.

Cel care conduce acum un business de peste 140 de milioane de euro visa pe băncile şcolii să devină doctor. S-a lovit însă de un lung proces de selecţie şi în cele din urmă nu a intrat la medicină.

Citeşte pe wall-street.ro continuarea articolului 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort