Povestea investitorului care, la 83 de ani, e încă primul la birou
0John C. Bogle lucrează pe Wall Street de mai bine de 60 de ani. Şi-a înfiinţat propriul fond de investiţii, care a devenit în timp un colos al industriei. Şase atacuri de cord şi un transplant de inimă nu au fost însă de ajuns pentru a-l determina pe investitor să iasă la pensie.
Vanguard, fondul de investiţii fondat de Bogle, a devenit etalonul industriei – indicii fondurilor aflate în portofoliul său au devenit standardul în acest domeniu.
„Este un miracol. Este cu adevărat foarte drăguţ că pot vedea asta în timpul propriei vieţi“, spune investitorul pentru „The New York Times“.
Cu antecedentele sale medicale, orice alt om probabil că s-ar retrage şi s-ar bucura de succes. Nu şi John Bogle. Încă are o misiune, rămâne la fel de pertinent în opinii şi aproape la fel de viguros – graţie, spune el, inimii unui om mai tânăr. Încă nu a terminat. Nu mai deţine nicio funcţie operaţională în cadrul companiei - a renunţat, treptat, la toate. Conduce acum departamentul de cercetări, dar continuă să-şi ia munca în serios şi să meargă în fiecare dimineaţă la muncă.
„Este urgent ca oamenii să se trezească“, spune el, şi să observe că trăiesc în cel mai prost climat pentru investitori pe care l-a văzut vreodată. După 60 de ani în industrie, asta înseamnă ceva.
Trage acest semnal de alarmă şi prin cea mai recentă carte a sa, a unsprezecea: „The Clash of the Cultures: Investment vs. Speculation/ Confruntarea culturilor: investiţii vs. speculaţii“.
„Singurul meu regret legat de bani este că nu am mai mulţi de donat“, spune el.
Bogle s-a născut în New Jersey, într-o familie lovită puternic de Marea Depresiune de la începutul anilor '30. A urmat cursurile Universităţii Blair Academy şi şi-a obţinut licenţa de la Universitatea Princeton.
A început să lucreze în cadrul companiei Wellington Management Company imediat după absolvire şi, în doar câţiva ani, a ajuns să o conducă din funcţia de preşedinte. A fost concediat însă pentru o fuziune „extrem de neînţeleaptă“ pe care a aprobat-o. Bogle consideră şi astăzi această decizie ca fiind cea mai proastă din viaţa lui.
„Lucrul extraordinar legat de această greşeală, care a fost ruşinoasă şi impardonabilă şi a reflectat imaturitate şi încredere dincolo de fapte justificate, este că am învăţat multe.“