Poșta Româna a decis să suspende serviciul Postmesanger pentru materiale cu caracter politic

0
Publicat:

Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) anunţă suspendarea, începând de vineri, 12 ianuarie 2024, a serviciului Postmesager pentru materiale cu caracter politic, în urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea operatorului poştal în acţiuni de distribuire a unor astfel de materiale.

Poșta Româna a decis să suspende serviciul Postmesanger Foto: Inquam Photos

"În urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea companiei în distribuirea de materiale cu caracter politic, Compania Naţională 'Poşta Română' a luat decizia, în baza prevederilor legale, de a suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic. Poşta Română, cu o vechime de 162 de ani în slujba cetăţenilor, ţine la reputaţia şi la prestigiul său, fiind o companie care susţine valorile democratice şi nu doreşte să fie asociată cu niciun partid politic", se arată într-un comunicat al companiei, transmis la solicitarea Agerpres.

Vineri, Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice explicaţii cu privire la distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii politice, celor două entităţi publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că este vorba despre documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.

De asemenea, s-a solicitat conducerii Poştei Române să anunţe care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajaţii companiei, pe lângă serviciul de distribuire, şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.

„PSD solicită şefilor Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice să se abţină să-şi depăşească atribuţiile legale pe care le au în exercitarea funcţiei. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancţionată de lege. În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a îngheţat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistenţă aplicării calendarului de creştere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare şi de recalculare a pensiilor, susţinând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creşterea nivelului de trai al pensionarilor”, a subliniat PSD. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim