Portretul-robot al solicitantului de produse bancare: bărbat, tânăr, cu venituri mici şi medii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbaţii sunt cei care aplică mult mai des pentru produse financiare pentru că, în cele mai multe cazuri, ei obţin salarii mai mari şi, implicit, pot contracta credite mai mari FOTO Adevărul

Cei care solicită cel mai des produse bancare, fie că vorbim de leasing, credite sau depozite, sunt bărbaţi, sunt tineri şi au venituri mici sau medii, arată datele unui studiu al portalului financiar Efin.ro.

Astfel, 56,63% din persoanele care au aplicat pentru un produs bancar în primele trei luni ale acestui an au fost de sex masculin. Acest lucru se explică şi prin faptul că în multe familii bărbaţii au încă salarii mai mari decât femeile şi, în consecinţă, ei pot obţine credite mai mari. 

Tinerii şi persoanele cu venituri mici şi medii sunt cele mai dornice să contracteze produse ale băncilor sau instituţiilor financiare nebancare, în special credite, în condiţiile în care au nevoie de bani pentru investiţii şi consum, pe care nu le pot satisface pe termen scurt din veniturile curente. Datele Efin.ro arată că aproximativ 40% din aplicanţi au vârsta cuprinsă între 20 şi 30 ani, iar 35,53% între 30 şi 40 de ani. Interesul pentru produsele instituţiilor financiare scade odată cu înaintarea în vârstă. 

În ceea ce priveşte veniturile, peste 25% din aplicanţi au salarii cuprinse între 501 şi 1.000 lei, iar 24.59% între 1.001 şi 1.500 lei. Cea mai mare parte a aplicanţilor au contracte de muncă pe perioadă nedeterminată (aproape 90% din total), 7,86% au contracte pe perioadă determinată şi 2,67 nu au contracte de muncă, arată datele Efin.ro. 

Cei mai mulţi dintre cei care au aplicat pentru un produs bancar au vizat contractarea unui credit de nevoi personale. Pe următoarele locuri se situează creditele acordate prin programul „Prima Casă“ şi creditele rapide, acordate, de regulă, de instituţiile financiare nebancare. Extrem de puţini au vizat deschiderea unui depozit la termen, acest lucru reflectând interesul tot mai scăzut al românilor pentru economisire, dar şi posibilităţile scăzute ale alestora pentru a pune un ban deoparte.  

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort