Ponta: Vom menţine cota unică cel puţin până în 2016. Anul trecut am avut investiţii mai mari pentru că am plătit arieratele CNADNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta susţine că nivelul investiţiilor a fost la fel ca anul trecut, chiar dacă în scripte arată mai puţin

Guvernul şi-a propus menţinerea cotei unice cel puţin până în 2016, urmând că de la viitoarele alegeri această opţiune să fie pusă noilor forţe politice, a declarat premierul Victor Ponta, la lansarea Topului Naţional al Firmelor Private din România.

El a făcut o comparaţie între situaţia economică din acest an, comparativ cu anul 2009, când au avut loc precedentele alegeri prezidenţiale.

"Păstrarea cotei unice a fost o condiţie pusă de liberali, pot să va spun că va fi păstrată cel puţin până la alegerile din 2016. Sigur, noile forţe politice vor decide", a afirmat primul-ministru.

Ponta a spus că în 2009 bugetul a avut un deficit de 8,6%, adică Guvernul a cheltuit cu 10 miliarde de euro mai mult decât a încasat, în vreme ce în acest an, la nouă luni, România are excedent bugetar. "Nu este un lucru neapărat bun, ar fi trebuit să cheltuim mai mult. Dar cei 10 miliarde de euro din 2009 au fost plătiţi tot de către dumneavoastră, de antreprenori. Noul Guvern trebuie să fie mai performant, să cheltuie mai mult", a mai spus oficialul.

Mai târziu, el l-a atacat şi pe preşedintele Traian Băsescu. "În vara, preşedintele Băsescu ne întreba cum ajungem la <<meteo>>, la un deficit de 1,4%. Acum mă îngrijorez şi eu, trebuie să cheltuim că să ajungem la 1,4%", a afirmat Ponta, ironic.

Ponta a mai completat tabloul datelor economice spunând că, în 2009, inflaţia era de 5%, în timp ce azi este de 1,5%. De asemenea, el a mai afirmat că dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României (BNR) era de 8,5%, în timp ce premierul estimează că banca centrală va reduce curând dobânda de politică monetară sub 3%, ceea ce s-ar traduce în costuri mai mici la creditare. În fine, Ponta a mai arătat că în 2009 România absorbise doar 3 miliarde de euro din banii europeni, în vreme ce astăzi România a absorbit cu 7 miliarde de euro mai mult, rată de absorbţie fiind aproape de 50%.

Întrebat de ziarişti în privinţa investiţiilor şi de corelarea cu excedentul bugetar, Ponta a spus că nivelul investiţiilor "este acelaşi", dar că anul trecut cifrele au fost de 19 miliarde de lei faţă de 16 miliarde în acest an din cauză că s-au plătit datoriile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi ale autorităţilor locale.

De asemenea, chestionat despre majorarea salariului minim - despre care micii întreprinzători spun că nu au fost consultaţi şi că nu s-a făcut "testul IMM" - Ponta a punctat că "nu mai putem continuă cu salarii că în Africa" şi că un salariu de 1.000 de lei este în continuare unul foate mic. "Numai din scăderea CAS şi se suportă", a conchis primul-ministru.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început