Ponta s-a răzgândit: va merge luni la Cotroceni pentru a discuta cu Băsescu despre reducerea CAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băsescu a avertizat că nu va promulga legea, pentru ca România să nu se întoarcă la situaţia financiară din 2009  FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat că va merge luni la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu, surse din Administraţia Prezidenţială spunând că discuţia va avea ca temă principală reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, scrie Mediafax.

Şeful Guvernului a precizat că va fi prezent la Palatul Cotroceni la ora 16.00.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că vrea să promulge reducerea CAS şi că va avea şi o consultare cu FMI pe acest subiect, dar a precizat că, dacă soluţiile Guvernului pentru acoperirea deficitului nu vor fi credibile, atunci va fi obligat să retrimită legea în Parlament.

El a arătat că a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiţii invită Guvernul la consultări.

Miercuri seara, premierul afirma că Guvernul nu are ce căuta la Cotroceni, iar despre reducerea CAS nu are ce discuta preşedintele cu Executivul, deoarece proiectul de lege care reduce contribuţiile de asigurări sociale este votat de Parlament, astfel că Băsescu fie promulgă actul, fie îl retrimite în Parlament.

„Dacă vrea să aibă un dialog cu mine, sigur, mă voi duce, m-am mai dus şi cu alte ocazii, nu că m-ar fi ascultat prea mult, dar măcar ca să păstrăm respectul pentru textele constituţionale şi pentru instituţii, însă în această situaţie concretă dacă vrea să se consulte cu mine pe tema reducerii CAS, nu se consultă cu persoana potrivită, pentru că nu e o măsură a Guvernului, ci una care tocmai a fost adoptată de Parlament, culmea şi în unanimitate“, a spus Ponta.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă