Ponta: Nu cred în conversia forţată a creditelor în franci. Băncile ar trebui să informeze mai bine clienţii şi să suporte o parte din pierderi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema creditelor în franci elveţieni nu poate fi rezolvată prin conversia forţată a acestora într-o altă monedă, după modelul Ungariei, iar băncile ar trebui să-şi informeze mai bine clienţii în legătură cu produsele pe care le oferă şi ar trebui să suporte o parte din pierderile generate de criza francului, a declarat premierul Victor Ponta.

„Haideţi să avem nişte condiţii în care omul să fie mai bine informat. S-au bucurat cei care au luat credite în franci elveţieni, şi nu au luat în euro sau dolari. Au spus: «Ha, fraierii ăia care au luat în euro sau dolari!» Deci nişte condiţii de informare. Dacă îl converteşti în lei, la cursul de azi, e un dezastru. Trebuie să ne gândim ce se întâmplă mai departe. Eu sunt de acord cu ideea unei măsuri de intrare a insolvenţei persoanei fizice. Ce se întâmplă cu băncile? Cred că sunt genul de măsuri în care, dacă vrei să fii demagog, vii într-un minut şi spui: «da, am o soluţie, ştiu eu, Predoiu, cum să o rezolv!» Nu cred că, de fiecare dată când apare o criză pe o piaţă liberă, trebuie să intervină statul să o rezolve. Soluţiile trebuie luate din nişte ţări în care au funcţionat. Criza de acum ar trebui rezolvată în Elveţia, toate ţările au fost afectate. Prima soluţie era aceea a rescandenţării, dar asta înseamnă să plăteşti pe un termen mai lung“, a declarat Ponta pentru Jurnalul.ro. 

El a afirmat, în acelaşi timp, că nu există o economie de piaţă care să funcţioneze fără sistemul bancar şi că o eventuală retragere a banilor din ţară de către acestea ar afecta atât statul, care îşi finanţează deficitul cu ajutorul lor, cât şi companiile.

„Sistemul bancar nu îl iubesc nici eu, nu îl iubeşte nimeni, dar nimeni nu a inventat o economie de piaţă care să funcţioneze fără sistemul bancar. Mai ales că, în România, în afară de CEC Bank, celelalte sunt bănci cu capital străin. Cu francii elveţieni, nu cred în soluţia Ungariei, care s-a convertit cu forţa într-o zi. Cred în obligaţia pentru bănci de a informa mai bine, de a suporta o parte din pierderi – sunt două bănci care au îngheţat la cursul din decembrie – şi cred că trebuie să găsim un sistem prin care omul trebuie să citească de trei ori contractul înainte să-l semneze“, a spus Ponta. 

Patru bănci au anunţat până acum diverse de sprijin pentru clienţii care au împrumuturi în franci.

Raiffeisen Bank reduce începând de vineri dobânda pentru clienţii cu credite în franci elveţieni, cu cinci luni înainte de termenele contractuale, Volksbank Romania va menţine pentru o perioadă de trei luni, până la 17 aprilie, cursul de schimb franc/leu folosit de bancă la 31 decembrie, de 3,8035 lei, iar OTP Bank România va reduce pentru trei luni marja de dobândă cu până la 1,5 puncte.

Piraeus Bank va propune soluţii individuale pentru clienţii care au credite în franci elveţieni, care să menţină ratele lunare aferente împrumuturilor la un nivel apropiat celui din luna decembrie 2014.

Peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.

Cursul pentru franc anunţat joi de BNR a crescut cu 0,2%, la 4,5152 lei, un nou maxim istoric şi al cincilea record atins în ultimele şase şedinţe.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă