Ponta: Autorităţile locale vor primi o parte din redevenţe. Noul proiect intră în dezbatere la începutul anului viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul proiect privind taxarea resurselor va intra în dezbatere publică la începutul anului viitor, fiind nevoie de un consens politic şi cu partidele de opoziţie, nu doar de o decizie a majorităţii, iar o parte din revenţele încasate vor fi transferate către autorităţile locale, a declarat premierul Victor Ponta pe Facebook.

„Noul proiect intră în dezbatere publică la începutul anului viitor, pentru că este nevoie de consens politic, nu doar de o decizie a majorităţii. De ce n-am făcut dezbaterea în 2014 ? Aţi văzut circul făcut la reducerea CAS (mai întâi moţiune împotriva Guvernului pentru a adopta măsura, apoi moţiune pentru că am adoptat-o! Din partea aceloraşi oameni, doar pentru că era an electoral). Ar fi fost o dovadă de iresponsabilitate să aducem proiectul în dezbatere în timpul anului electoral“, susţine Ponta într-o postare pe reţeaua socială.

El arată că, în prezent, este în vigoare o soluţie pentru ca statul să încaseze cât mai mult de la companiile mari, şi anume prin taxa specială pe profiturile suplimentare ale companiilor din domeniu, care însemnă două treimi din profitul suplimentar generat de tarifele acestor companii, vărsat la bugetul de stat. Ponta arată că acest mecanism de impozitare este acceptat de către partenerii externi şi rămâne în vigoare şi anul viitor.

„În noul proiect care va merge în Parlament, susţinem o idee pe care a promovat-o şi Klaus Iohannis (asumată în programul său prezidenţial). Este vorba despre transferul către autorităţile locale a unei părţi din redevenţele încasate, pentru ca şi comunităţile locale să beneficieze de fonduri suplimentare. Este o idee corectă, pe care am preluat-o în acest an şi pe care o includem în noul proiect“, a mai adăugat Ponta.

Ponta nu a vrut modificare "peste noapte", dar ştia din 2012

Miercuri, Ponta a argumentat decizia Guvernului de a prelungi actualul sistem de redevenţe petroliere şi nu de a-l schimba pentru mai mulţi bani la buget cu faptul că nu pot fi operate modificări „peste noapte“.

Potrivit unui proiect al Ministerului Finanţelor, impozitele suplimentare aplicate companiilor din energie la începutul anului trecut şi care urmau să expire la 31 decembrie 2014 vor fi menţinute încă un an. Este vorba de taxa de 0,5% pe extracţie, taxa de 60% pe liberalizarea gazelor şi taxa pe monopol pentru energia electrică şi gaze naturale.

Guvernul estimează că anul viitor va încasa 245,6 milioane lei din impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, 743,2 milioane lei din impozitul pe veniturile suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale şi 114,6 milioane lei din impozitul pe veniturile obţinute din exploatarea resurselor naturale.

Băsescu a cerut majorarea taxelor suplimentare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că redevenţele nu pot fi modificate, ele fiind calculate în funcţie de mărimea zăcământului şi după o metodologie extrem de complicată, dar a explicat că Ministerul de Finanţe poate modifica cele două taxe care expiră la 1 ianuarie 2015.

„Mai sunt două taxe, una este suprataxa pentru gaze, generată de liberalizarea preţului la gaze pentru industrie şi a doua este taxa pentru resurse minerale. În mod normal aceste două taxe trebuie să dispară la 1 ianuarie 2015. Guvernul a explicat astăzi cum menţine redevenţele. Nu redevenţele le menţine, că astea sunt în lege, nu are cum să umble la ele fără acordul tuturor celor 44 de concesionari de perimetre. Dar poate umbla la aceste două taxe: suprataxa pentru gaze şi taxa pentru resurse minerale. Ele teoretic trebuie să dispară la 1 ianuarie. Guvernul le poate menţine numele şi să le mărească, pentru că taxele sunt problema Guvernului, se aplică tuturor, fără să fie nevoie să negocieze cu ei sau poate anula cele două taxe şi să instituie o altă taxă care să le înglobeze pe amândouă şi să mai pună şi ceva peste pentru a creşte veniturile bugetului“, a spus Băsescu.

În varianta elaborată de Ministerul Finanţelor, impozitele sunt doar menţinute pentru anul viitor în actuala formă, nu şi majorate.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă