Polițele RCA de la Euroins expiră joi. Ce trebuie să facă asigurații

0
Publicat:

FGA atrage atenția asupra faptului că, în data de 7 Decembrie 2023, poliţele de asigurare încheiate de Societatea Euroins Asigurare Reasigurare SA încetează de drept.

Polițele RCA de la Euroins expiră joi

Excepție fac contractele de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, polițe care vor înceta la data de 5 Februarie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 cu modificările și completările ulterioare.

După data de 7 Decembrie 2023 (ultima zi de valabilitate a polițelor de asigurare încheiate de  Societatea Euroins Asigurare Reasigurare SA, cu excepția celor încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanții) creditorii de asigurare se pot adresa  FGA cu o cerere de plată de restituire primă, Anexa 9 la Norma ASF nr. 24/2019, pentru a solicita restituirea diferenței de primă pentru perioada rămasă neacoperită.

În cazul polițelor de asigurare RCA pentru care a operat încetarea de drept, nu mai este necesar un demers suplimentar, în sesnul notificării asigurătorului cu privire la încetarea respectivei polițe de asigurare.

Cererile de plată de restituire primă-Anexa 9, pot fi formulate online, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro , situație în care se va primi în mod automat numărul de înregistrare al cererii.

Instrumentarea dosarelor de daună 

FGA va continua să instrumenteze cereri de deschidere dosar daună primite de la petenți ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA, pentru evenimente produse până la data de 07 Decembrie 2023, inclusiv.

Cererile de deschidere dosare daune se pot transmite prin intermediul uneia dintre opțiunile puse la dispoziție:

Online: https://www.fgaromania.ro/formular-daune

Adresa Postală: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, București

Depunerea cererilor de plată privind acordarea despăgubirilor

Reamintim potențialilor creditori de asigurare că pentru obținerea despăgubirilor / indemnizațiilor este necesară depunerea unei cereri de plată la Fond.

Cererile de plată însoțite de documente justificative se pot formula începând cu data retragerii autorizației de funcționare a asigurătorului, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept.

Cererile de plată / petițiile pot fi formulate online, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro  sau se transmit prin poștă la adresa: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, București.

Documentele în completare se transmit pe adresa de e-mail: completari.documente@fgaromania.ro

FGA a implementat un nou sistem informatic care asigură gestiunea proceselor/fluxurilor de lucru, a bazelor de date și instrumentarea mai rapidă a cererilor/dosarelor, într-un mediu securizat al informațiilor

Pentru a asigura un principiu de echitate în relația cu toți creditorii de asigurare, înregistrăm și soluționăm cererile de plată / restituire primă în ordinea primirii acestora la Fond, fără posibilitatea de a urgenta/prioritiza cererile, la solicitarea petenților.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent