Podul Saligny de la Cernavodă împlineşte 120 de ani. În 1895 era cel mai mare din Europa şi al treilea din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La data de 26 septembrie 1895 a fost inaugurat podul construit de un colectiv condus de Anghel Saligny la Cernavodă, cel mai mare din Europa şi al treilea ca mărime din lumea acelor timpuri. Aniversarea celor 120 de ani va fi marcată, vineri, printr-o serie de manifestări organizate, la Cernavodă, Constanţa şi Bucureşti, de CENAFER, CFR SA, CFR Călători, Societatea Feroviară de Turism şi Autoritatea Feroviară Română.

„Pentru sectorul feroviar, anul 2015 reprezintă prilejul evocării unor momente excepţionale: inaugurarea în urmă cu 155 de ani a liniei de cale ferată Cernavodă - Constanţa prima linie din Dobrogea, aflată la acele timpuri pe teritoriul Imperiului Otoman, realizată de societatea engleză „Danube&Black Sea Railway”, condusă de John Barkley şi împlinirea a 120 de ani de la realizarea complexului podurilor dunărene, considerat la inaugurare cea mai mare lucrare de acest fel din Europa şi a treia din lume, complex de poduri construit de către un colectiv de ingineri condus de Anghel Saligny, o piesă de rezistenţă si un monument ingineresc remarcabil“, se arată într-un comunicat al CENAFER.

"Arcade peste timp şi ape"

În vederea sărbătoririi, celor 155 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Cernavodă - Constanţa şi a celor 120 de ani de la inaugurarea circulaţiei peste complexul de poduri dunărene Centrul Naţional de Calificare si Instruire Feroviară – CENAFER prin Muzeul Căilor Ferate, propune proiectul cultural-educativ şi social "Arcade peste timp şi ape".

Acesta se va desfăşura sub patronajul Ministerului Transporturilor în colaborare cu Autoritatea Feroviară Română - AFER Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA, SNTFC „CFR Călători” SA Societatea Feroviară de Turism “SFT-CFR” SA în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa, Primăria Orasului Cernavodă, cu participarea Academiei Române, Asociaţiei Generale a Inginerilor din România şi a Ordinului Arhitecţilor.

Proiectul urmăreşte promovarea istoriei, culturii, tradiţiilor şi imaginii Căilor Ferate Române, a valorilor morale, intelectuale şi profesionale ale ceferistilor, arătând aportul Căilor Ferate Române la dezvoltarea ţării si implicit a economiei sale, lucru rezultat şi din sintagma folosită pentru Căile Ferate Române ca fiind "a doua armată a ţării".

Manifestările omagiale din cadrul acestui proiect se vor desfăşura, în data de 25 septembrie 2015, în Gara de Nord, la Staţia CF Cernavodă, la Staţia CF Constanţa şi la Muzeul Căilor Ferate din Bucureşti, precizează organizatorii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă